Antena 3 CNN Externe Slovacii îşi aleg astăzi preşedintele

Slovacii îşi aleg astăzi preşedintele

Slovacii îşi aleg astăzi preşedintele
Sursa foto: Alegeri Slovacia
04 Apr 2009   •   14:26

Slovacii sunt chemaţi sâmbătă, din nou, la urne pentru a-şi alege preşedintele, după un prim tur de scrutin fără câştigător. Actualul şef al statului, Ivan Gasparovici, susţinut de principala formaţiune a coaliţiei guvernamentale, este favoritul celui de-al doilea tur, dar adversara sa de centru-dreapta, Iveta Radiciova, prima femeie cu şanse serioase de a deveni preşedinte, ar putea produce o surpriză. Aceasta este, însă, criticată de Biserică, deoarece trăieşte în concubinaj şi refuză să condamne avortul.

În Slovacia, preşedintele are mai mult atribuţii protocolare, dar alegerile sunt considerate un test pentru actualul guvern, în condiţiile crizei economice.

La vot sunt aşteptaţi circa patru milioane de alegători. Conform Constituţiei slovace, pentru a fi validat, la scrutin trebuie să participe cel puţin 50% din alegători. În caz contrar se va organiza un nou tur de scrutin.

Antena 3

×
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România
x close