Antena 3 CNN Externe Studiu: Serialele medicale sunt o sursă credibilă de informaţii printre telespectatori

Studiu: Serialele medicale sunt o sursă credibilă de informaţii printre telespectatori

Studiu: Serialele medicale sunt o sursă credibilă de informaţii printre telespectatori
19 Sep 2008   •   18:34

Telespectatorii învaţă din filmele preferate. Pentru mulţi dintre aceştia serialele medicale precum "Grey's Anatomy" şi "House MD" sunt în egală măsură captivante pentru poveştile narate dar şi educative prin prisma conţinutului informaţional prezentat.

Un studiu efectuat recent în Statele Unite a dovedit cum informaţia prezentată într-un astfel de episod stârneşte interesul telespectatorilor, care o reţine.

Cercetările au fost conduse de Victoria Rideout, vicepreşedinte a Fundaţiei Kaiser şi director al programului de studiu media în domeniu sănătăţii. Pentru a estima impactul informaţiei asupra publicului telespectator, cercetătorii au colaborat cu scenariştii serialului "Grey's Anatomy". Într-un episod s-a vorbit despre o femeie însărcinată care este infectată cu virusul HIV. Informaţia prezentată era că existau 98% şanse să nască un copil sănătos, dacă urma tratamentul adecvat.

S-au efectuat sondaje în rândul telespectatorilor înainte şi după difuzarea episodului respectiv. Numai 15% din cei intervievaţi înainte de episodul din "Grey's Anatomy" ştiau că transmiterea virusului de la mamă la făt poate fi prevenită. Acelaşi sondaj a determinat că un uluitor procent de 61% cunoşteau informaţia după vizionarea respectivului episod.

Un al treilea sondaj efectuat la 6 săptămâni după difuzarea episodului a arătat că jumătate din respondenţi cunoşteau informaţia medicală.

"Ştiam că oamenii învaţă de la televizor, chiar din emisiunile de divertisment, dar am fost uluiţi de cât de receptiv este publicul", a declarat Victoria Rideout.

Jay Bernhardt, directorul Centrului Naţional de Marketing din cadrul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor a declarat într-o conferinţă de presă că televiziunea reprezintă un mijloc insuficient exploatat atunci când vine vorba de campaniile de informare în masă.

Acest studiu nu a fost primul care a demonstrat efectul serialelor medicale asupra telespectatorilor; Sandra de Castro Buffington, de la departamentul Hollywood, Health and Society al Universităţii Southern California, a consemnat în timpul unui studiu din 2000 faptul că "Mai bine de jumătate din telespectatorii acestor seriale sunt convinşi de acurateţea informaţiilor medicale primite."

Există însă şi riscul de panică în rândul publicului. "6 din 10 episoade tratează subiecte legate de boli rare şi misterioase. Oamenii pot fi terifiaţi la gândul că simptomele unei boli banale sunt de fapt ale unei boli greu de tratat", a mai completat ea.

Sursa foto: abcnews.go.com

Antena3.ro

×
Parteneri
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară
x close