Antena 3 CNN Externe Talibanii folosesc ?scuturi umane? în Afganistan

Talibanii folosesc ?scuturi umane? în Afganistan

Talibanii folosesc ?scuturi umane? în Afganistan
Sursa foto: razboi afgan
19 Feb 2010   •   18:52

Ofensiva americană din sudul Afganistanului a ajuns în a şasea zi, progresul însă fiind întârziat de bombe şi practica talibană de a folosi civili ca scuturi umane, arătau comandanţii militari.
Asaltul asupra Marjah este privit ca primul test important al strategiei preşedintelui american Barack Obama de a pune capăt războiului de opt ani prin eliminarea insurgenţei şi întărirea controlului guvernamental.
Circa 15.000 de trupe NATO, americane şi afgane au declanşat Operaţiunea Mushtarak (Împreună) contra a 400-1000 de luptători talibani în ceea ce a fost numit cel mai mare asalt de la invazia americană din 2001.
Scopul este de a permite guvernului să reia controlul zonei bogată în opium şi să câştige sprijinul localnicilor.
Deşi un general afgan declara că Marjah şi districtul Nad Ali sunt aproape sub control, soldaţii pictează un tablou mai sumbru, cu talibani ce se ascund în spatele civililor şi clădiri sau drumuri pline de bombe.
"Au luat civili ostatici," explica generalul Mohaidin Ghori. "Au pus femei şi copii pe acoperişurile caselor şi trag din spatele lor" .
Purtătorii de cuvânt ai talibanilor au negat aceste afirmaţii.
Progresul este întârziat şi de dispozitivele explozive improvizate. Deşi numărul deceselor este imposibil să fie confirmat, 40 de talibani, şase soldaţi NATO şi cel puţin 12 civili au fost ucişi în luptă.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: razboiul din Afganistan trupe NATO
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close