Antena 3 CNN Externe Țara cu cele mai mari rezerve de petrol din Africa nu își poate exploata resursele. Are nevoie de 40 de miliarde de dolari pentru asta

Țara cu cele mai mari rezerve de petrol din Africa nu își poate exploata resursele. Are nevoie de 40 de miliarde de dolari pentru asta

G.M.
4 minute de citit Publicat la 23:45 23 Aug 2026 Modificat la 23:48 23 Aug 2026
pompe de petrol
Libia are nevoie de investiții cuprinse între 30 și 40 de miliarde de dolari pentru a-și dezvolta resursele de petrol și gaze. FOTO: Getty Images

Libia are nevoie de investiții cuprinse între 30 și 40 de miliarde de dolari pentru a-și dezvolta resursele de petrol și gaze și pentru a redeveni unul dintre marii producători mondiali de țiței, afirmă conducerea companiei petroliere de stat, scrie Financial Times.

Țara nord-africană, împărțită între administrații rivale în est și vest, deține cele mai mari rezerve de petrol de pe continent, potrivit Administrației americane pentru Informații în Energie. În ultimii ani, Libia a atras numeroase companii petroliere internaționale, interesate de noi oportunități.

Masoud Suleman, președintele Companiei Naționale de Petrol din Libia ( NOC), a declarat însă că dezvoltarea sectorului este încetinită de lipsa capitalului.

"Avem foarte multe resurse neexploatate. Avem nevoie de fonduri importante, între 30 și 40 de miliarde de dolari", a declarat Suleman într-un interviu acordat Financial Times.

Acesta și-a stabilit obiectivul "ambițios, dar realist" de a crește producția Libiei la două milioane de barili pe zi până în 2030, de la aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi în prezent. 

În țară sunt peste 60 de zăcăminte de petrol și gaze care au fost descoperite, dar nu sunt încă exploatate.

Companii străine precum Eni, TotalEnergies, Chevron și ConocoPhillips sunt active în Libia. Investițiile au fost însă încetinite de instabilitatea politică, suspiciunile privind corupția și guvernanța, precum și de lipsa fondurilor la NOC.

O serie de atacuri cu drone a vizat în această lună rafinăria Zawiya din vestul Libiei. Un rezervor de benzină a luat foc, iar alte părți ale instalației au fost avariate. O centrală electrică din apropiere a fost, de asemenea, atacată cu drone.

Autoritățile de la Tripoli nu au identificat gruparea responsabilă. O mare parte din vestul Libiei se află însă sub controlul milițiilor.

Suleman a afirmat că atacurile au fost limitate la "o zonă geografică restrânsă" și au fost provocate de "un număr mic de persoane care acționează în afara legii", pe care statul încearcă să le "neutralizeze".

El a adăugat că toate proiectele de investiții în petrol și gaze sunt amplasate "departe de zonele cu tensiuni și beneficiază de măsuri solide de securitate".

Conform acordurilor de împărțire a producției folosite în Libia, compania petrolieră de stat trebuie să își finanțeze partea din costurile de dezvoltare. Atunci când fondurile guvernamentale întârzie, proiectele riscă să fie blocate.

Din acest motiv, NOC analizează revenirea la acordurile de concesiune, prin care investitorii străini ar suporta o parte mai mare din costurile inițiale.

"Ne gândim să schimbăm modelul de afaceri dintre NOC și partenerii noștri internaționali. Ne confruntăm cu o lipsă de fonduri, iar acest lucru întârzie foarte mult proiectele noastre de dezvoltare", a explicat Suleman.

NOC analizează dacă să revină la acordurile de concesiune sau să îmbunătățească actualele condiții de împărțire a producției, astfel încât investitorii să poată asigura o finanțare mai mare.

Un prim exemplu al acestei posibile schimbări este acordul semnat în luna iulie pentru perimetrul petrolier Area 47. NOC a încheiat înțelegerea cu UCC Holding, companie cu sediul în Qatar, condusă de frații miliardari siriano-qatarezi Al-Khayyat, fără să organizeze o licitație competitivă.

"Nu a existat o procedură de licitație. A fost o negociere directă", a recunoscut Suleman.

El a apărat însă acordul, explicând că UCC și partenerii săi vor finanța proiectul. După zece ani, partea din producție care îi revine companiei NOC ar urma să crească.

Suleman a mai anunțat că NOC intenționează să numească doi auditori externi, K2 Integrity și KBR, pentru a le oferi companiilor străine mai multă încredere în transparența operațiunilor. "Am reușit să reconstruim încrederea partenerilor noștri. Aceștia sunt mulțumiți de transparență și de modul de administrare", a susținut el.

Instabilitatea politică împiedică atragerea investițiilor

Capacitatea Libiei de a atrage capital este afectată și de fragmentarea politică a țării. Cele mai multe dintre marile câmpuri petroliere și terminale de export se află în zone controlate de Khalifa Haftar, liderul care domină estul Libiei.

În vest, Guvernul de Uniune Națională de la Tripoli, recunoscut de ONU, este susținut de mai multe grupări armate.

Haftar și forțele sale au blocat periodic câmpurile petroliere și porturile. Un grup de experți desemnat de ONU a afirmat în luna martie că grupările armate apropiate de cercurile aflate la putere, atât în est, cât și în vest, și-au consolidat capacitatea de a exercita control asupra NOC.

Suleman a declarat că toate taberele din țară înțeleg importanța păstrării NOC ca instituție națională unică, dar a recunoscut presiunile la care aceasta este supusă.

"Avem relații bune, călătorim atât în est, cât și în vest și discutăm față în față cu principalii actori", a spus el.

Investitorii străini trebuie, de asemenea, să comunice cu grupările care controlează zonele în care își desfășoară activitatea, "pentru a-și ușura operațiunile", a adăugat șeful NOC.

Compania petrolieră de stat reclamă lipsa fondurilor

Problemele financiare ale NOC au continuat în ciuda creșterii prețurilor petrolului în timpul războiului americano-israelian împotriva Iranului și a adoptării recente a unui buget național care a alocat aproximativ două miliarde de dolari pentru costurile operaționale ale companiei.

Suleman a afirmat că suma este insuficientă. NOC dorește să păstreze între șase și șapte dolari din veniturile obținute pentru fiecare baril produs, pentru a-și finanța activitatea.

NOC importă, de asemenea, aproximativ 80% din combustibilul necesar țării la prețurile de pe piețele internaționale, după care îl vinde pe piața internă la tarife puternic subvenționate.

În paralel, în Libia funcționează o rețea extrem de profitabilă de contrabandă cu combustibili. Potrivit experților ONU, aceasta este controlată de grupări armate protejate de persoane importante din elitele politice aflate de ambele părți ale țării.

"Contrabanda afectează grav economia noastră. Este o problemă care depășește controlul și autoritatea noastră și necesită măsuri imediate. În caz contrar, va duce la prăbușirea economică a Libiei.", a avertizat Suleman.

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close