Antena 3 CNN Externe Țara în care Ministerul de Interne a fost atacat cu puşti de asalt şi lansatoare de grenade

Țara în care Ministerul de Interne a fost atacat cu puşti de asalt şi lansatoare de grenade

Țara în care Ministerul de Interne a fost atacat cu puşti de asalt şi lansatoare de grenade
30 Mai 2018   •   21:16

Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat un atac comis miercuri asupra clădirii Ministerului de Interne afgan din Kabul, în care un poliţist a fost ucis şi alţi cinci au fost răniţi, relatează dpa.

Amaq, agenţia de propagandă a organizaţiei teroriste, a afirmat că este vorba despre un atac sinucigaş.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish, a declarat că un comando armat format din opt bărbaţi a atacat miercuri clădirea instituţiei provocând explozii şi schimburi de focuri cu forţele de ordine timp de 90 de minute. Unul dintre ei şi-a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa, în timp ce ceilalţi şapte au fost împuşcaţi mortal de poliţiştii aflaţi la intrarea în minister. El a precizat că atacatorii nu au reuşit să intre în clădire.

Ministerul de Interne s-a mutat anul trecut în actualul sediu situat în apropiere de Aeroportul Internaţional Hamid Karzai din Kabul.

Potrivit unui oficial afgan, toate zborurile suspendate în timpul atacului au revenit la normal.

Imaginile publicate pe social media au arătat că atacatorii au folosit un SUV şi au fost îmbrăcaţi în uniforme militare folosite de trupele străine.

Atentatul de miercuri reprezintă cel de-al zecelea atac major comis la Kabul de la începutul anului. În atacuri au fost ucise 289 de persoane şi alte cel puţin 481 au fost rănite.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Ministru de Interne Afganistan atacat pusti
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close