Antena 3 CNN Externe Taxa de acces în staţiunea Mamaia, reintrodusă de joi. O intrare costă 3 lei

Taxa de acces în staţiunea Mamaia, reintrodusă de joi. O intrare costă 3 lei

Taxa de acces în staţiunea Mamaia, reintrodusă de joi. O intrare costă 3 lei
Sursa foto: mamaia taxa
03 Iun 2009   •   13:48

Taxa de barieră în staţiunea Mamaia intră în vigoare din nou, începând de joi, 4 iunie. Toate maşinile, care nu sunt înmatriculate în judeţul Constanţa, vor plăti pentru fiecare intrare în Mamaia 3 lei.

Un abonament pentru 24 de ore costă 4 lei, pentru şapte zile - 25 de lei, iar cel pentru întreg sezonul estival va costa 250 de lei. Constănţenii vor primi legitimaţii de acces gratuit.

Taxa de acces în staţiunea Mamaia a fost introdusă în 2003 şi a funcţionat până în 2005. Prefectura Constanţa a atacat atunci hotărârea privind taxa respectivă, iar instanţa a anulat-o în 2006. În acel an, intrarea în staţiune a fost liberă. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a făcut recurs, iar în 2007 a câştigat procesul şi a reintrodus taxa de acces în Mamaia.

Antena 3

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close