Antena 3 CNN Externe Un test al marinei americane a eșuat lamentabil. Coreea de Nord râde cu gura până la urechi

Un test al marinei americane a eșuat lamentabil. Coreea de Nord râde cu gura până la urechi

Un test al marinei americane a eșuat lamentabil. Coreea de Nord râde cu gura până la urechi
23 Iun 2017   •   11:39

Noua rachetă antibalistică în curs de dezvoltare de către Statele Unite și Japonia a eșuat joi în al doilea test de interceptare a unui dispozitiv balistic, a informat joi Pentagonul, scrie AFP.

Prototipul tras de nava militară americană USS John Paul Jones nu a reușit să intercepteze racheta balistică cu rază medie de acțiune lansată de la o bază militară din Hawaii pentru a servi ca țintă, a indicat Agenția americană de apărare antirachetă (MDA) din cadrul Departamentului Apărării.

Primul test s-a încheiat cu succes în februarie, interceptorul reușind să doboare racheta țintă.

Statele Unite și Japonia cooperează strâns în fața amenințării reprezentate de rachetele nord-coreene.

Viitorul interceptor 'SM-3 Block IIA', dezvoltat în comun de cele două țări, urmează să modernizeze sistemul antirachetă AEGIS care este montat la bordul navelor americane și japoneze.

De asemenea, va echipa bateria antirachetă AEGIS care va fi instalată în Polonia cel mai târziu în 2018.

Mai mare și mai puternic decât versiunile actuale, el va fi capabil să intercepteze rachete balistice cu rază medie și intermediară de acțiune.

Mitsubishi și Raytheon produc fiecare părți ale interceptoarelor care sunt asamblate în Statele Unite.

Potrivit MDA, Washingtonul a cheltuit până în acest stadiu 2,2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea noului sistem, iar Japonia aproape un miliard de dolari.

În tot acest timp, Coreea de Nord se bucură cel mai tare, micuța țară testând de zor propriile rachete.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: test SUA racheta
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close