VIDEO șocant: Șoferul care a accidentat intenționat un motociclist în SUA a fost reținut de Poliție

de G.S.    |    31 Mai 2016   •   23:22
VIDEO șocant: Șoferul care a accidentat intenționat un motociclist în SUA a fost reținut de Poliție

UPDATE. Șoferul care a lovit intenţionat cu maşina o motocicletă pe care se aflau două persoane, după o şicanare în trafic, a fost reţinut de poliţie, conform New York Daily News.

----------------------------

O înregistrare cu un incident șocant din traficul american face înconjurul internetului. Pe înregistrare se vede cum șoferul unei mașini urcă automobilul peste o motocicletă, în urma unui scandal.

Conform martorilor, șoferul mașinii conducea imprudent și a fost la un pas de o coliziune cu motocicleta.

Oprit la semafor, bărbatul de pe motocicletă a ținut să îl apostrofeze pe șofer, care și-a pierdut cumpătul și a lovit motocicleta.

Motociclistul și pasagera au fost ușor răniți, dar asta nu i-a oprit să pornească după șofer.

După ce l-au prins, l-au dat jos din mașină și doar o minune a făcut ca șoferul să nu fie linșat de motocicliști, conform Mirror.

 

Parteneri
x close