Antena 3 CNN High Tech DNSC și o mare bancă din România avertizează: Infractorii cibernetici folosesc inteligenţa artificială pentru fraude online

DNSC și o mare bancă din România avertizează: Infractorii cibernetici folosesc inteligenţa artificială pentru fraude online

Tentativele de fraudă din mediul online vor fi din ce în ce mai greu de identificat, deoarece atacatorii cibernetici au început să folosească instrumente de inteligenţă artificială.

hacker
Avertisment ING şi DNSC: Infractorii cibernetici folosesc inteligenţa artificială şi devin din ce în ce mai pricepuţi Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Ian 2023   •   13:28

Metodele prin care atacatorii cibernetici încearcă să-i păcălească pe utilizatorii din mediul online sunt din ce în ce mai greu de detectat, doarece sunt concepute cu ajutorul unor instrumente de inteligenţă artificială, informează ING Bank şi Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC).

De cele mai multe ori, utilizatorii sunt înşelaţi prin intermediul unui e-mail de tip phishing, prin care li se solicită să-şi actualizeze datele sau li se comunică oferte avantajoase, privind false investiţii sau contractarea unor credite internaţionale.

De asemenea, multe capcane sunt promovate şi pe reţelele sociale, iar specialiştii avertizează că infractorii cibernetici sunt din ce în ce mai pregătiţi.

”Cu timpul, odată cu dezvoltarea accelerată a tehnologiei, observăm că infractorii cibernetici devin din ce în ce mai pricepuţi în a-şi perfecţiona tehnicile şi scenariile de atac.

Citeşte şi: Nouă metodă de înșelătorie informatică în România! Utilizatorii Instagram pot rămâne fără datele personale

Ei se pot folosi deja de inteligenţa artificială, cu scopul de a obţine, prin automatizare şi adaptare la context, o rată de succes a atacurilor mult mai bună.

Astfel, vedem cum textele mesajelor frauduloase sunt din ce în ce mai bine scrise şi adaptate în limba română, până la un nivel la care utilizatorul obişnuit nu mai poate folosi acest indiciu pentru a identifica o potenţială capcană.

Cu toate acestea, dacă respectăm o igienă de securitate cibernetică esenţială, încă putem evita peste 90% dintre ameninţările existente în mediul online”, consideră Mihai Rotariu, manager al Direcţiei de Comunicare, Marketing şi Media din cadrul DNSC.

În acest caz, ultilizatorii sunt sfătuiţi să fie prudenţi şi să nu acceseze site-uri sau ataşamente provenite din surse necunoscute.

În plus, consumatorii sunt îndemnaţi să nu se autentifice niciodată în aplicaţia de internet banking, folosind un link primit pe SMS sau prin e-mail.

„Reţineţi că organizaţiile din zona financiar-bancară nu vă vor trimite niciodată mail-uri care conţin link-uri pentru actualizarea sau verificarea datelor de autentificare sau cu caracter personal”, se precizează în comunicatul organizaţiilor ING Bank şi DNSC, potrivit Agerpres.

×
Citește mai multe din High Tech
» Vezi toate știrile din High Tech
Cele mai noi știri
Parteneri
x close