Antena 3 CNN International News Din ce în ce mai mulți copii se îmbolnăvesc de COVID-19

Din ce în ce mai mulți copii se îmbolnăvesc de COVID-19

Temerile în ceea ce privește infecția cu COVID-19 în rândul copiilor din Statele Unite s-a propagat și în alte țări, multe dintre ele pregătindu-se pentru începerea unui nou an școlar.

Din ce în ce mai mulți copii se îmbolnăvesc de COVID-19
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    25 Aug 2021   •   19:18

Statele Unite au văzut o creștere exponențială a  cazurilor în rândul copiilor, nivel atins doar la începutul primul val, din iarna trecută.

De la începutul pandemiei, și până la sfârșitul săptămânii trecute, au fost înregistrate în total 180.000 de cazuri de infectări la copii, potrivit Academiei Americane de Pediatrie. 

Reîntoarcerea la școală, tulpina Delta, și apropierea iernii îi fac pe oficiali să se teamă că situația s-ar putea înrăutăți.

Luni, Administrația pentru Alimente și Medicamente a SUA (FDA) a acordat autorizarea completă a vaccinului Pfizer-BioNTech pentru cei cu vârsta minimă de 16 ani și peste.

Se așteaptă aprobarea și pentru cei cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. 

În Marea Britanie, infecțiile au început să scadă o dată cu vacanța de vară, dar există temeri că numerele ar începe să crească odată cu reînceperea școlilor în septembrie. 

Aici măștile nu sunt obligatorii în sălile de clasă, și deși administrarea de vaccinuri Pfizer și Moderna a fost aprobată la copiii cu vârste între 12 și 15 ani, doar adolescenții din grupurile vulnerabile au avut până acum acces la imunizare. 

Duminică, guvernul a emis o declarație spunând că tinerii de 16 și 17 ani vor fi vaccinați până săptămâna viitoare, dar nu a existat niciun anunț legat de inocularea celor mai tineri. 

Două studii publicate săptămâna această arată că imunitatea căpătată după vaccinarea anti-COVID-19 oferă încă protecție împotriva formei grave a bolii.

Totuși, CDC a descoperit că eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna împotriva infecției COVID-19 a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite.

Cercetătorii din Marea Britanie au spus că protecția scade după 6 luni la persoanele imunizate cu două doze de Pfizer și AstraZeneca. 

Îngrijorarea este că persoanele vaccinate în urmă cu mai mult de 6 luni sunt în pericol crescut de a se infecta cu COVID-19, și atunci este necesar un al treilea rapel. 

În ciuda studiilor care arată necesitatea și beneficiile vaccinării, zeci de milioane de americani sunt încă sceptici, și refuză vaccinarea. 

OMS a declarat săptămâna aceasta că infectările cu COVID-19 sunt momentan pe o linie stabilă, după ce au tot crescut în ultimele 2 luni. 

În România, valul 4 a început

Cele mai importante două spitale din Capitală nu mai au locuri la ATI pentru bolnavii de covid, din cauza faptului că varianta Delta se respândeşte mult mai repede şi dă forme de boală mai grave.

Miercuri au fost cel mai mare număr de noi cazuri din 13 mai până acum.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică vârful pandemic va fi la sfârsitul lunii septembrie, atunci când am putea avea aproximativ 4000 de cazuri pe zi, a spus Beatrice Mahler.

Secția ATI Covid a celui mai mare spital pediatric din țară, Grigore Alexandrescu, este plină de copii intubați, care se luptă pentru viață.

”Avem cinci paturi ATI COVID. Ele sunt pline. Valul patru a început, crește numărul de pacienți mai ales în sfera pediatrică.

Grupa de vârstă cea mai afectată este 6 luni - 1 an. ATENȚIE! Majoritatea copiilor care vin cu COVID sunt cu părinți nevaccinați și, din păcate, mulți dintre ei nu cred în virus. 

Simptome grave! A crescut foarte mult numărul pacienților cu manifestări grave. Sunt pacienți intubați, cu manifestări respiratorii. La copii.. ”, a declarat Laurențiu Ulici, manager Spitalul Grigore Alexandrescu.

×
Parteneri
Alimentul redevenit în vogă pentru tânăra generație
x close