Antena 3 CNN Life Cum restabileşti echilibrul financiar în companie, prin măsuri rapide

Cum restabileşti echilibrul financiar în companie, prin măsuri rapide

La fel ca orice alt business, și mica ta afacere își vede rezervele de reziliență puse la grea încercare, în această perioadă, pentru a putea atinge țintele de profit fixate anterior.

Cum restabileşti echilibrul financiar în companie, prin măsuri rapide
Sursa foto: Shutterstock
de Georgiana Adam    |    13 Feb 2021   •   12:10

Cu ajutorul unor măsuri concrete, adoptate în timp real, vei aduce un plus de eficienţă în activitatea companiei. Atenția la costuri îți aduce beneficii care se văd în analiza financiară, dar adoptarea unor echipamente IT performante are un efect imediat asupra nivelului de satisfacție al fiecăruia dintre angajați. În cele de mai jos facem o trecere în revistă a principalelor metode prin care poți obține o mai bună gestionare a resurselor deja disponibile, dar și a schimbărilor ce se impun cu prioritate.

Alege să externalizezi departamente

Chiar dacă nu coordonezi o companie mare, cu obiective ce ar trebui să se concretizeze în profituri de milioane de euro, nu înseamnă că nu poți apela la procedurile tipice unei multinaționale. Dacă vrei să elimini povara unor departamente cu o activitate relativ costisitoare pe termen lung, ai posibilitatea de a externaliza serviciile unora dintre angajați, precum cei de la departamentul de resurse umane sau contabilitate.

Optimizează echipamentele

Cu hardware de ultima oră bine întreținut, pentru cât mai multă vreme, munca angajaților tăi poate deveni fluentă, iar cheltuielile cu mentenanța nu amenință bugetul firmei. De exemplu, utilizarea unor medii de stocare precum CD-urile sau stick-urile USB este anacronică, în raport cu nevoile unei firme dinamice. Dacă deja ai trecut la HDD-uri externe, probabil simți nevoia unei partajări mai facile a datelor. Soluția optimă este reprezentată de un dispozitiv de tip NAS - Network Attached Storage care îți permite accesarea de pe orice PC, laptop, telefon mobil sau tabletă care se află în conexiune cu rețeaua companiei, prin protocolul TCP/IP. Stocarea fișierelor se face pe HDD-uri, care se vor adăuga ulterior unui NAS, iar gestionarea informațiilor se va face printr-un software specific. În cazul în care unul dintre HDD-uri se defectează, datele redundante de pe alte unități similare ale sistemului pot fi folosite pentru ca eroarea să fie remediată.

Investește în satisfacția angajaților

Lipsa de dinamism din companie este un factor decisiv pentru accentuarea fluctuației de personal. Indiferent de oferta salarială, angajații simt în permanenţă nevoia unei varietăți aparte a beneficiilor de care se pot bucura. Printre acestea se numără cursurile și trainingurile specializate, decontarea abonamentelor de transport în comun sau a carburantului, abonamentele de fitness sau chiar voucherele de vacanță.

Renegociază comisioanele bancare

Relația cu banca comercială prin care firma ta își desfășoară activitățile poate suferi oricând actualizări. Cheltuielile aferente contului bancar reprezintă unul dintre acele costuri ce pot fi optimizate. Comisionul lunar pentru administrarea serviciului de internet banking poate fi negociat, la fel și comisioanele care se aplică în cazul fiecărui cont curent, cu card atașat, ce corespund angajaților.

Monitorizează flota de vehicule

În cazul în care angajații tăi folosesc mașini de serviciu, se impune nevoia de a cunoaște cu exactitate rutele pe care ei le parcurg. Monitorizarea prin GPS a fiecărui vehicul te ajută să preîntâmpini scenariul în care acesta ar putea fi folosit în scopuri personale, prin faptul că vei putea confrunta locurile în care s-a aflat mașina cu foile de parcurs.

Să optimizezi cheltuielile firmei tale este mai ușor decât ar părea, câtă vreme alegi să faci alegerile corecte. Cu moduri noi de a aborda piața și concurența, compania ta se poate concentra din nou pe maximizarea profitului.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close