Antena 3 CNN Life Oameni De-a Viața Ascunselea. Actrița Alina Șerban: „Mi-a luat mult să spun cine sunt. Viața m-a dus în diferite experiențe și am văzut ce înseamnă să fii mai albă decât alții”

De-a Viața Ascunselea. Actrița Alina Șerban: „Mi-a luat mult să spun cine sunt. Viața m-a dus în diferite experiențe și am văzut ce înseamnă să fii mai albă decât alții”

De-a Viața Ascunselea. Actrița Alina Șerban: „Mi-a luat mult să spun cine sunt. Viața m-a dus în diferite experiențe și am văzut ce înseamnă să fii mai albă decât alții”
Sursa foto: foto- captură Antena 3
18 Noi 2018   •   14:25

Actrița romă Alina Șerban, absolventă a facultații de Teatru în România, bursieră la New York și cu master la Academia Regală de Artă Dramatică din Londra, a povesit la „De-a Viața Ascunselea” mai multe lucruri despre experiențele sale.

La cei 31 de ani ai săi, a scris și regiziat prima piesă de teatru despre sclavia romilor în țările române. 

„Mi-a luat mult să spun cine sunt. Știu că față de alți romi, am privilegiul unei pieli mai deschise. Viața m-a dus în diferite experiențe, locuri, și am văzut ce înseamnă să fiu mai albă decât alții, cum e să fiu ortodoxă versus musulmani, cum e să fiu heterosexuală versus LBGT, să văd cum e să ai un corp abil. Nu vreau să judec, vreau doar să spun că înțeleg că am un privilegiu”. 

„Eu m-am născut bogătană. Eram o fetiță răsfățată și nesuferită și îngâmfată probabil. Am fost foarte dorită. Mama și-a dorit foarte mult o fată. Desigur că am devenit capul răutăților și cea mai răsfățată. Eu ziceam mereu că sunt fata lui Michael Jackson. Erau glume de genul asta în familie. Dar viața ne-a dus într-o anumită situație în care am știut și ce înseamnă să am și să nu am. Ai mei au încercat diverse afaceri, care au eșuat, au făcut un împrumut cu casa și au pierdut-o”. 

Alina Șerban a vorbit și despre experiențele grele prin care a trecut din cauza faptului că e de etnie romă, iar cei din jur o priveau diferit. 

„Erau momente când nu aveam nici ce să punem pe foc. Și a fost complicat să le ascund asta colegilor, dar nu pot să spun că a fost atât de rău pentru că la mine în clasă erau destul de mulți copii care mă priveau pentru cine sunt. Desigur că erau și alții care mă numeau în anumite feluri.. Contează foarte mult ce fac adulții. Datorită mamei mele știam că eu trebuie să-i respect pe alții și să cer același lucru. Și că eu nu sunt inferioară altora. Ținând cont de nivelul sărăciei, care-ți aduce complexe, și fiind romă.. nicăieri nu auzi lucruri bune despre tine. Tot ce auzi e că noi suntem ăia răi. Cred că a fost complicat să mă dezvolt și să am puterea să spun stop, eu sunt cine sunt, te respect, dar până aici ajungi. Mama îmi spunea să nu-i las să se poarte urât cu mine”. 

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close