Antena 3 CNN Life Știinţă NASA a dezvăluit imagini cu probele de pe asteroidul Bennu, aduse pe Terra: "Conțin apă și carbon"

NASA a dezvăluit imagini cu probele de pe asteroidul Bennu, aduse pe Terra: "Conțin apă și carbon"

Eşantioanele de pe asteroidul Bennu, aduse de NASA pe Terra, conţin apă şi carbon. Au fost dezvăluite primele imagini cu praful şi bucăţile înnegrite ce compun cel mai mare eşantion prelevat vreodată de pe un asteroid, informează AFP.

NASA a dezvăluit imagini cu probele de pe asteroidul Bennu, aduse pe Terra: "Conțin apă și carbon"
Sursa foto: hepta
de Silvia Preda    |    11 Oct 2023   •   21:32

Asteroidul Bennu conţine apă şi carbon, a anunţat miercuri NASA.

"Moleculele de apă şi carbon sunt exact genul de materie pe care ne doream să îl găsim", a declarat în cadrul unui eveniment organizat la Houston administratorul NASA, Bill Nelson.

"Acestea sunt elemente cruciale în formarea propriei noastre planete şi ne vor ajuta să determinăm originea elementelor care ar fi putut duce la apariţia vieţii", a mai spus el.

Misiunea Osiris-Rex a prelevat acest eşantion în 2020 de pe asteroidul Bennu, iar capsula care conţinea încărcătura a revenit cu succes pe Terra în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Studierea asteroizilor le va permite oamenilor de ştiinţă să înţeleagă mai bine felul în care Terra a devenit o planetă locuibilă.

Asteroizi precum Bennu ar fi putut să aducă pe Terra compuşii ce au permis ulterior apariţia vieţii, cred anumiţi cercetători.

Cea mai mare parte a eşantionului va fi conservată pentru a fi studiată de generaţiile viitoare, cu noi instrumente mai performante şi pentru a răspunde unor noi întrebări ştiinţifice. La fel s-a procedat şi în cazul rocilor lunare care au fost aduse pe Terra în timpul programului Apollo.

×
Subiecte în articol: asteroid Bennu NASA Terra carbon
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close