SEX ORAL între lilieci. Mascul - surprins oferind plăcere unei femele

de L.D.    |    02 Apr 2013   •   20:44

O echipă de cercetători au descoperit, în urma unui studiu făcut pe 420 de lilieci mâncători de fructe, că masculii din această specie le fac sex oral femelelor, pentru ca actul sexual să dureze mai mult, scrie Huffington Post.

Liliacul mâncător de fructe este unul dintre cei mai mari lilieci din lume. Pe parcursul a 13 luni, folosind un binoclu și o cameră video, cercetătorii au asistat la 57 de cazuri de sex oral, efectuat, în general, dimineața.

Iniţial, liliacul recurge la masturbare pentru a ajunge la erecție. Ulterior, el se apropie de o femelă şi îi atinge aripile, în timp ce ea zboară în alt loc, urmată de mascul. Când animalul de sex feminin se opreşte, masculul începe să îi facă sex oral. Potrivit cercetătorilor, această acţiune duce la lubrificarea organelor sexuale şi pregătirea lor pentru împerechere.

Fiecare caz de sex oral a durat întâi 50 de secunde, urmată de sex normal timp de 10 - 20 de secunde, dupa care o altă partidă de sex oral, timp de 94 - 188 de secunde.

„Este posibil ca această procedură să favorizeze mobilitatea spermei. Această mobilitate a spermei crește șansele de concepție”, a declarat Ganapathy Marimuthu, un cercetător de la Universitatea din India.

Oamenii de știință au remarcat, de asemenea, faptul că bărbații le-ar putea face sex oral femelelor pentru a curăța sperma concurenților. Acest lucru ar putea contribui la asigurarea că sperma lor se impregnează în femele, și nu a rivalilor.

x close