Antena 3 CNN Life O tânără de 21 de ani a murit după ce i-a apărut o umflătură pe umăr. Medicii i-au spus că nu are motive de îngrijorare

O tânără de 21 de ani a murit după ce i-a apărut o umflătură pe umăr. Medicii i-au spus că nu are motive de îngrijorare

O studentă în vârstă de 21 de ani s-a stins din viață, după ce i-a apărut o umflătură pe umăr. Medicii care au examinat-o îi spuseseră, cu doar câteva luni de zile înainte, că nu are motive să se îngrijoreze.

O tânără de 21 de ani a murit după ce i-a apărut o umflătură pe umăr. Medicii i-au spus că nu are motive de îngrijorare
Sursa foto: Mirror.co.uk
de Gabriel Dano    |    30 Mai 2022   •   17:10

Tânăra s-a prezentat la spital, după ce a observat o umflătură pe umăr. În urma examinării, medicii au liniștit-o spunându-i că nu există motive de îngrijorare. Totuși umflătura a crescut din ce în ce mai mult. Fata a făcut analize specifice și abia atunci diagnosticul a fost unul crunt: o formă rară de cancer, numit sarcom Ewing. Acesta se dezvoltă în țesuturile de susținere ale organismului.

Jenna își dorea de mică, de când avea doar 8 ani, să devină profesoară, iar anul acesta urma să termine facultatea. Fratele său i-a adus un omagiu și a descris-o pe ca fiind o fată „plină de viață” și „mereu zâmbitoare”.

”Jenna se asigura mereu că toți ceilalți sunt bine înaintea ei. Nu a existat un moment al zilei în care ea să nu zâmbească. Am fost foarte apropiați și am făcut totul împreună”, a spus fratele ei.

Jenna era în al doilea an la facultate când a decoperit umflătura de pe umăr: ”A venit acasă într-o zi și mi-a spus la telefon că are o mică umflătură pe umăr. I-am spus că nu pare să fie rău, dar să-l verifice. S-a dus la medic și i-au spus „nu sunt motive să-ți faci griji, credem că este un chist”. A continuat să crească, așa că a revenit la medic. După alte câteva teste, am aflat că era ceva mai rău”.

Anul trecut, în iulie, medicii au diagnosticat-o cu sarcom Ewing, la doar câteva luni după ce tatăl ei a intrat în remisie în urma unui cancer la creier. Au urmat ședințe de chimioterapie, a luat parte la un studiu clinic, dar totul a fost în zadar. Cancerul s-a extins și la plămâni, iar organismul tinerei a cedat, potrivit Mirror.co.uk.

×
Subiecte în articol: cancer
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close