Antena 3 CNN Actualitate Unde NINGE astăzi şi de când se încălzeşte vremea. Anunţul făcut de meteorologi

Unde NINGE astăzi şi de când se încălzeşte vremea. Anunţul făcut de meteorologi

Unde NINGE astăzi şi de când se încălzeşte vremea. Anunţul făcut de meteorologi
de O.P.    |    26 Feb 2014   •   09:44

VREMEA miercuri: Valorile termice diurne vor fi în uşoară creştere faţă de ziua anterioară, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această dată îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, unde cerul va fi variabil.

În estul ţării înnorările vor persista şi local vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar la munte pe arii restrânse va mai fulgui. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0...2 grade în Moldova şi Delta Dunării şi 13 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -5 şi 3 grade. Pe arii restrânse în vest şi sud şi izolat în centru, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

BUCUREŞTI

Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -1...0 grade.

JOI

Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. În est vor mai fi înnorări şi, mai ales în prima parte a zilei, lapoviţe şi fulguieli. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi extrem de redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în Moldova şi Delta Dunării şi 15 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -5 şi 5 grade. Pe arii restrânse în zonele joase va fi ceaţă, mai ales noaptea.

 

 

×
Subiecte în articol: meteo vremea prognoza meteo
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close