Antena 3 Politică ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. Anunț important pentru românii care votează în străinătate

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. Anunț important pentru românii care votează în străinătate

07 Noi 2019   •   12:56
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. Anunț important pentru românii care votează în străinătate

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora la alegerile prezidenţiale din noiembrie, arată lista publicată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

În total, AEP a aprobat 835 de secţii de votare în străinătate, cele mai multe fiind în Spania - 143. Românii din diaspora, care au ales să îşi exprime opţiunea la urnă şi nu prin corespondenţă, au la dispoziţie câte trei zile, pentru fiecare tur de scrutin.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. Potrivit listei publicate de AEP, dintre cele 143 de secţii din 99 de localităţi spaniole, o parte sunt deschise în hoteluri, centre culturale, centre comerciale sau, de exemplu, în Guissona, în "Aventura Park"- un spaţiu dedicat evenimentelor pentru copii.

În Madrid, AEP a aprobat organizarea a nouă secţii de votare.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. În Italia au fost aprobate 142 de secţii de votare, dintre care cinci la Roma, împărţite la Ambasadă, Consulat, respectiv Institutul Cultural Român. La Milano, pe lista AEP figurează trei secţii de votare, toate pe Via Oglio 20, unde este o şcoală.

În Aosta, secţia de votare pentru cetăţenii români a fost stabilită în biblioteca localităţii, iar în Matera românii pot vota în complexul comercial "Il Circo".

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. În Germania, AEP a aprobat 79 de secţii de votare, iar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 72, dintre care 18 sunt la Londra. Printre spaţiile în care va exista o secţie de votare, în Londra, se numără şi restaurantul "Dracula".

Românii din Franţa pot vota la prezidenţiale într-una dintre cele 50 de secţii aprobate de AEP. Cinci dintre aceste secţii sunt în Paris. Toate cele trei secţii de votare stabilite pentru românii din Marsilia sunt în hoteluri, potrivit listei publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. AEP a aprobat înfiinţarea a 37 de secţii de votare în Republica Moldova, dintre care 12 sunt în Chişinău.

În Belgia au fost aprobate 23 de secţii de votare, iar în Austria - 17.

În Irlanda, dintre cele 16 secţii aprobate, 10 sunt la Dublin, toate la Royal Dublin Society. Românii din Cork pot vota la primăria localităţii.

Românii din Afganistan pot vota în una dintre cele două secţii de votare aprobate în bazele NATO din Kabul, respectiv Kandahar.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. Lista cu secţiile de votare, cu adresele acestora, este disponibilă pe site-ul oficial al Autorităţii Electorale Permanente şi trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit AEP, "misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, potrivit legii, pentru asigurarea condiţiilor logistice minimale pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare precum şi pentru aducerea la cunoştinţă alegătorilor din străinătate a sediilor acestora".

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 VOT diaspora. De asemenea, puncta AEP duminică, "Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, pentru a asigura comunicarea proceselor-verbale privind desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare către Autoritatea Electorală Permanentă, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinatate, precum şi către formaţiunile politice care participă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019, de îndată ce au fost întocmite".

Alegerea preşedintelui României în diaspora va avea loc pe parcursul a trei zile, pentru fiecare tur de scrutin: 8, 9 şi 10 noiembrie - pentru primul tur şi 22, 23 şi 24 noiembrie - pentru al doilea tur. De asemenea, românii din străinătate care s-au înregistrat online pot vota şi prin corespondenţă. Potrivit portalului oficial www.votstrainatate.ro, 43.003 de români stabiliţi în altă ţară au ales această variantă.

×
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close