Lavinia Șandru, candidat PUSL la președinția României, insistă ca președintele interimar Ilie Bolojan să facă publice probele care au dus la anularea alegerilor.
Într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook, Șandru subliniază cât de important este adevărul în acest moment, în contextul în care Călin Georgescu a fost săltat de procurori și dus la audieri.
„Trăim astăzi un moment critic pentru democrația din România. Audierea unui candidat la președinție, oricare ar fi el, reprezintă o situație excepțională.
Este nevoie mai mult decât oricând de adevăr, adevărul despre anularea alegerilor. Ce probe există? Justiția, democrația și națiunea română au dreptul la adevăr”, a afirmat ea.
Ştiri video recomandate