Să le luăm pe rând. Ucraina şi Georgia nu au primit MAP (Membership Action Plan, un fel de calendar auto-asumat al acţiunilor şi reformelor necesare pentru a adera la Alianţa Nord-Atlantică), în ciuda sprijinului deschis acordat de SUA. O victorie pentru Moscova, s-ar putea spune, pentru că a reuşit să-şi menţină influenţa asupra celor două zone. Dar Kievul şi Tbilisi au obţinut de la liderii NATO promisiunea clară că vor intra în Alianţă şi că eventualitatea acordării MAP va fi reanalizată la întâlnirea miniştrilor de externe din decembrie 2008. Deci Rusia loveşte bara, dar şi Occidentul ratează, deocamdată.
Scutul antirachetă. NATO a recunoscut în declaraţia finală a summitului de la Bucureşti (http://www.nato.int/docu/pr/2008/p08-049e.html) utilitatea sistemului de apărare pe care îl vor instala Statele Unite în Polonia şi Cehia şi lansează dezbaterea pe tema unui scut complementar, construit sub oblăduirea Alianţei. Rusia declară în continuare sus şi tare că se simte ameninţată şi că nu este de acord cu amplasarea elementelor scutului în estul Europei. Dar dacă i se dă suficient acces la instalaţii şi dovezi practice că scutul nu este îndreptat împotriva sa, Moscova o să cedeze, nu are ce să facă, pentru că sistemul va fi montat oricum.
La summit au fost luate două decizii importante şi pe tema Afganistanului. Mai multe state şi-au anunţat intenţia de a suplimenta trupele pe teren, iar Rusia a deschis un coridor de transport pentru echipament non-militar destinat militarilor NATO din Afganistan. Rămâne numai de văzut care vor fi rezultatele pe teren, un teren în care ruşii s-au împotmolit acum 20 de ani.
Summitul de la Bucureşti a fost deci un meci cu miză mare. S-a atacat mult, dar unele scheme au fost abandonate la mijlocul terenului. Cine a câştigat meciul? Deocamdată nimeni. Poate doar ideea de joc tactic, cu bătaie lungă...
Alina Petrescu
Ştiri video recomandate
