Antena 3 CNN Politică Călin Popescu-Tăriceanu, ales preşedintele ALDE. Șeful Senatului a fost unicul candidat

Călin Popescu-Tăriceanu, ales preşedintele ALDE. Șeful Senatului a fost unicul candidat

Călin Popescu-Tăriceanu, ales preşedintele ALDE. Șeful Senatului a fost unicul candidat
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Apr 2017   •   20:58

Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales sâmbătă preşedintele ALDE, el fiind unicul candidat pentru această funcţie în partid.

Delegaţii Congresului ALDE l-au votat pe Tăriceanu, prin vot electronic, cu 1.065 voturi pentru, din 1.094 exprimate.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat vineri că va candida la funcţia de preşedinte al partidului, el fiind și singurul candidat.

Celălalt copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a precizat că nu va participa la congres pe motiv că acesta e "nestatutar organizat şi serveşte interesului unui singur om".

Vineri, Statutul ALDE a fost modificat, iar astăzi au fost dezbătute patru rezoluţii şi votate organismele statutare.

"Din cei 33 de membri ai Biroului Politic Executiv, 17 sunt vicepreşedinţi, iar 16 membri. De asemenea, vor mai fi aleşi 12 membri supleanţi. Alegerea se va face în mod liber, nu există listă. Se depun candidaturile şi în ordinea descrescătoare a voturilor vor fi stabiliţi cei care devin membri în Biroul Politic Executiv. Primii 17 vor deţine funcţia de vicepreşedinte şi următorii 16 funcţia de membru. Voi candida la funcţia de preşedinte", a afirmat Tăriceanu, vineri, după Delegaţia Permanentă a ALDE.

El a spus că vor fi mai multe niveluri de structuri de conducere. "Forul suprem în orice partid este Congresul, sub Congres este Delegaţia Permanentă, sub Delegaţia Permanentă este Biroul Politic Central, sub Biroul Politic Central este Biroul Politic Executiv de care v-am vorbit înainte şi apoi este preşedintele. Sigur că structurile executive într-un partid sunt alcătuite în principal din preşedinte şi Biroul Politic Executiv. Aşa va fi la ALDE, urmând să utilizăm pentru anumite atribuţii şi celelalte structuri pe care le-am definit - Biroul Politic Central şi Delegaţia Permanentă", a explicat Tăriceanu.

Cele patru rezoluţii, care vor fi supuse sâmbătă dezbaterii şi votului, sunt intitulate "Pentru o cultură politică a libertăţii", "Noua generaţie de întreprinzători români trebuie să se simtă la ea acasă în România", "Ca să fim prin noi înşine, trebuie, în primul rând să fim noi înşine" şi "Legea în slujba cetăţeanului, nu contra lui".

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: şeful Senatului ALDE
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close