Antena 3 CNN Politică Cazul Băsescu-Bercea Mondial: Cronologia unei muşamalizări

Cazul Băsescu-Bercea Mondial: Cronologia unei muşamalizări

Cazul Băsescu-Bercea Mondial: Cronologia unei muşamalizări
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    29 Iun 2014   •   22:43

Informaţia că Mircea Băsescu este asociat într-o firmă care a livrat către organizaţiile teroriste din Angola armament destinat distrugerii apare, prima dată, în anul 2009, pe 24 august. Asociatul ar fi Bakri Imaud Reda, cunoscut ca finanţator al Hezbollah.

Din momentul repectiv, devine posibil ca Mircea Băsescu să fie interceptat de SRI, într-unul din miile de mandate de interceptare pe siguranţă naţională.

Ulterior, Administraţia prezidenţiale reacţionează şi spune că este vorba despre "o campanie de discreditare sistematică a unor instituţii ale statului".

Mircea Băsescu, de la afaceri cu armament la relaţia cu Bercea Mondial. Fratele preşedintelui deţine o cotă parte de 30% din acţiunile companiei Desintco. Scandalul afacerii Desintco a început după ce s-a aflat că Mircea Băsescu era asociat cu mai mulţi şefi ai industriei noastre de apărare, dar şi cu reprezentanţii unor mari companii americane din industria de armament şi tehnică militară.

Pe 8 septembrie 2009, la Festivalul romilor de la Costeşti, Bercea Mondial se pozează ţinându-l pe după gât pe preşedintele Traian Băsescu şi atârnându-i de gât Mariei Băsescu un medalion de aur. Mai mult, preşedintele Băsescu şi Bercea Mondial sunt protejaţi de ofiţeri SPP. Bercea era deja monitorizat de de SRI din 2001, după cum a dezvăluit recent George Maior.

Pe 20 ianuarie 2010, scandalul traficului de armament devine internaţional, după ce Taiwanul anchetează un scandal privind trafic de armament care îl vizează pe Mircea Băsescu.

Pe 20 februarie 2011, Bercea Mondial este prins şi reţinut.


Informaţiile au fost prezentate duminică, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close