Antena 3 CNN Politică Deputatul George Vișan: „Trăim un prezent fără memorie unde mediocritatea dansează singură cu minciuna”

Deputatul George Vișan: „Trăim un prezent fără memorie unde mediocritatea dansează singură cu minciuna”

Deputatul George Vișan: „Trăim un prezent fără memorie unde mediocritatea dansează singură cu minciuna”
Sursa foto: sursă foto: Facebook George Vișan
04 Oct 2019   •   22:00

Deputatul PSD, George Vișan, realizează o radiografie a prezentului, pornind de la biografia uitată  a unui personaj extrem de iubit, îndeosebi recent, în spațiul public.

„Să îl asculți pe Șora vorbind despre libertate este ca și cum călăul ți-ar vorbi despre viață. Poporul român suferă de sindromul Stokholm sau are o amnezie selectivă în ce privește valorile? Mihai Șora, oglinda centenară a noilor generații care cred că România s-a născut după 1989, este un personaj care “a dus-o bine” în comunism, având funcții și promovând pe scara ierarhică din sfera culturală, deci ”s-a ținut bine pe șa”, ca să mă exprim în argou comunist. Cel puțin, din acest punct de vedere ar trebui să-l clasăm ca la glosar la specia imorală, la impostura istorică și să nu-i facem o statuie.
Petre Tuțea, I.D.Sârbu, Vintilă Horia au suferit când Șora o ducea bine. Utimii trei(din multe zeci) sunt astăzi uitați în timp ce bătrânelul Șora predă lecții de libertate și democrație după ce în secolul trecut cocheta cu Ana Pauker și alte personaje rebarbative de sorginte stalinistă. Mediocritatea face statui celui care minte cel mai bine. Dreapta demult caută o icoană la care să se închine în speranța că și electoratul o va urma.
Sunt mulți care oftează înflăcărat ascultându-l pe bătranul stalinist și care nu au habar cine a fost Ana Pauker. Și nici că Șora a fost consilierul ei devotat. Istoria a devenit o ficțiune pentru unii. Trăim într-un prezent fără memorie unde mediocritatea dansează singură cu minciuna. Adevărul nu mai are valoare. Decupăm și livrăm doar ce ne convine . Uităm ceea ce a fost cu adevărat. Este trist că un astfel de demers, fie el și publicitar, promovează un fals și imoral simbol. O istorie rescrisă strâmb, falsificată până în măduva oaselor. Este simbolul celor ce se clamează de dreapta, al celor ce doar ei vor să fie fericiți și nimeni altcineva. O dreaptă hâdă și fără identitate. Dar cine mai are timp de memoria acestui popor! O țară nu se guvernează cu lozinci și ură. Și nici cu minciună. ”Obligațiile morale sunt sancționate prin satisfacția constiinței. Obligațiile impuse de uzajele mondene sunt sancționate prin considerația publică”, spunea marele Titulescu”, a scris deputatul PSD, George Vișan pe pagina sa de Facebook.

×
Subiecte în articol: deputat
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close