Antena 3 CNN Politică Flutur: Cred că cei de la USL au pijamale prin studiourile TV, pentru că sunt mai mult la televizor decât la Guvern

Flutur: Cred că cei de la USL au pijamale prin studiourile TV, pentru că sunt mai mult la televizor decât la Guvern

Flutur: Cred că cei de la USL au pijamale prin studiourile TV, pentru că sunt mai mult la televizor decât la Guvern
Sursa foto: Foto: Agerpres
02 Mar 2013   •   20:34

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că actuala putere se află într-un exerciţiu continuu de imagine, prin permanenta prezenţă în studiourile de televiziune unde, în opinia liderului PDL, cei de la USL îşi au şi pijamalele, conform Mediafax.
   
Prezent, sâmbătă, la Vaslui, alături de preşedintele PDL Vasile Blaga, Gheorghe Flutur a spus că nu este nevoie ca PDL să îi critice în momentul de faţă pe cei din USL, alianţă care, cu un procent de 70 la sută, le-a creat o aroganţă care le permite să stea foarte relaxaţi, unii chiar şi pe pârtiile de schi. Aceste aspecte, crede Flutur, şi creşterea facturilor din ultima perioadă, vor conduce, în final, la prăbuşirea USL.
   
"La câte prostii fac cei din USL, nu e nevoie să-i criticăm noi. Acest 70%, cât are USL, uneori este mai periculos decât un 51%, pentru că, pe de o parte, îşi creează opoziţie în casă, stau cu soacra în casă, pe de altă parte fiindcă sunt foarte relaxaţi, se duc prin concedii pe la schi. Acest 70% le-a creat o aroganţă de care ne-am mai molipsit şi noi, din păcate. Dar, vor veni facturi din ce în ce mai mari, pentru care cei din USL vor plăti. În campanie, au promis orice. Tot ce au criticat ei când noi eram la putere acum fac ei la guvernare, cum ar fi coplata în spitale, timbrul de mediu şi gazele de şist. Sigur, ei sunt într-un exerciţiu continuu de imagine. Cred că au pijamalele prin studiourile TV, pentru că mai mult sunt la televizor decât la Guvern", a declarat Flutur.
   
Aproximativ 200 de membri ai Organizaţiei Judeţene Vaslui a PDL au participat, sâmbătă, la prezentarea moţiunii "PDL - politica dincolo de lozinci" cu care Vasile Blaga şi-a anunţat candidatura la şefia partidului.

×
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close