Antena 3 CNN Politică Ilan Laufer, replică dură pentru Klaus Iohannis: Îndeplinesc toate prevederile legale ca să fiu membru al Guvernului României

Ilan Laufer, replică dură pentru Klaus Iohannis: Îndeplinesc toate prevederile legale ca să fiu membru al Guvernului României

2 minute de citit Publicat la 17:36 10 Ian 2019 Modificat la 17:36 10 Ian 2019
o_1d0s6as08d5rhdp1dqb3h9g8r8.jpg
Foto: Facebook/Ilan Laufer

Ilan Laufer a transmis joi un mesaj, după ce președintele Klaus Iohannis a trimis motivarea refuzului său.

Klaus Iohannis i-a transmis premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care arată motivele pentru care au fost respinse propunerile de numire în funcțiile de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale şi administrației publice și de ministru al Transporturilor.

Premierul îi propusese pentru aceste funcții pe Ilan Laufer și Olguța Vasilescu, iar apoi, după ce președintele i-a respins, pe Mircea Drăghici și din nou pe Olguța Vasilescu.

„Dragi prieteni, dragi romani.

Referitor la justificarea refuzului numinirii mele in functia de vice-premier si ministru al dezvoltarii, transmisa astazi de Presedinte catre Premier:

Va reamintesc faptul ca recent am ocupat functia de secretar de stat si apoi pe cea de ministru in Guvernul Romaniei, investit in functie chiar de Presedintele Romaniei.
Alaturi de echipa guvernamentala am construit multe proiecte bune pentru Romania si pentru romani, printre care se numara si programul Startup Nation prin intermediul caruia au fost finantate peste 8.000 de companii romanesti , s-au creat aproximativ 20.000 de noi locuri de munca in economia romaneasca, 70% dintre acestea fiind ocupate de tineri absolventi. Am initiat si am trecut in sedinta de guvern legea Prevenirii (Preventiei) care a fost asteptata de peste 25 ani de mediul de afaceri din Romania. De atunci si pana acum nu s-a schimbat nimic in ceea ce ma priveste ,referitor la prevederile art 105 din Constitutie si nici la art 2 din legea 90/2001.

Conider important si relevant ceea ce a declarat secretarul general al Guvernului, domnul Toni Grebla:

„Din păcate, domnul președinte nu motivează ce anume din prevederile articlolului 105 din Constiuție nu este respectat și nici din aricolul 2 din legea 90/2001.
Răspunsul este unul politicianist și nu are legătură cu prevederile legale și constiuționale”

Repet ,de atunci si pana acum nu s-a schimbat nimic in ceea ce ma priveste referitor la prevederile art 105 din Constitutie si nici la art 2 din legea 90/2001.
Sunt cetatean roman si am dobandit cetatenia romana prin nastere, indeplinesc toate prevederile legale si constitutionale ca sa fiu membru al Guvernului Romaniei. Este adevarat ca dupa ce mi-am incheiat mandatul de minstru la Ministerul Mediul de Afaceri, am decis sa imi dedic timpul pentru a contribui la consolidarea parteneritului strategic dintre Romania si Statele Unite ale Americii si in acest sens am creat programul Smart Start USA, care faciliteaza accesul companiilor cu capital romanesc pe piata SUA si capitalului american in Romania. Am reusit in luna noiembrie 2018 sa aducem prin intermediul programului cea mai mare delegatie privata de companii romanesti in Statele Unite ,dintre care multe au patruns deja pe piata americana, timp in care am fost plecat in SUA, dar nu mi-am schimbat tara de domiciliu”, a scris Laufer, pe Facebook.

 

 

×
x close