Antena 3 CNN › Politică › Ilie Bolojan susține că nu el i-a cerut lui Nicușor Dan să negocieze cu PSD în numele său

Ilie Bolojan susține că nu el i-a cerut lui Nicușor Dan să negocieze cu PSD în numele său

R.M.
2 minute de citit Publicat la 16:10 11 Noi 2026 Modificat la 16:12 11 Noi 2026
Nicusor Dan Ilie Bolojan
Nicușor Dan și Ilie Bolojan la Cotroceni, în cadrul unei întâlniri din iunie 2025. Foto: Hepta

Fostul premier Ilie Bolojan, preşedintele PNL, a precizat miercuri că nu i-a cerut preşedintelui Nicuşor Dan să negocieze pentru el „ceva politic cu PSD”, subliniind că discuţiile instituţionale cu şeful statului au ţinut de urgenţele României, potrivit Agerpres.

Reacţia sa vine după ce, luni seară, preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că i s-ar fi cerut sprijinul pentru a discuta cu PSD în vederea susţinerii unui Guvern PNL-USR şi că formaţiunile respective nu aveau cum să ajungă împreună la guvernare, în condiţiile în care aveau nevoie de o susţinere de peste 50% în Parlament.

„Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD. Toate discuţiile instituţionale pe care le-am avut în permanenţă au ţinut cont de problemele României, aspecte care ţin de politicile comune pe care Preşedinţia şi Guvernul le au de gestionat - apărare, politică externă, de exemplu - sau de aspecte foarte importante care ţin de PNRR, de absorbţie, de jaloane, unde sumele foarte mari care au fost la bătaie legate de ultimele jaloane, dacă nu ar fi fost trecute, legislaţia prin Parlament, ar fi însemnat ca pe lângă cele 770 de milioane pe care le-am pierdut din vina PSD, pentru că n-a votat Legea salarizării unitare, să pierdem şi alte sute de milioane.

Acestea au fost discuţiile, subliniez, la nivel instituţional. Dacă altcineva a cerut altceva, nu am de unde ştiu", a declarat Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL.

El s-a referit şi la "aritmetica parlamentară" evidenţiată de şeful statului.

„În ceea ce priveşte aspectele legate de aritmetica parlamentară, de alte probleme care ţin de viitor, e adevărat că aritmetica are un rol important şi dacă nu ţii cont de el, inclusiv de cea parlamentară, rişti să nu ai dimensiunea problemelor. Dar politica nu înseamnă doar aritmetică, politica înseamnă principii, înseamnă consecvenţă, înseamnă respectarea angajamentelor pe care ţi le-ai luat în faţa electoratului.

Şi problema nu este ceea ce s-a întâmplat în toamnă cu aritmetica parlamentară, problema de bază a fost că demiterea Guvernului şi spargerea coaliţiei s-a bazat pe o trădare, iar trădarea nu poate să fie un fundament pe care să construieşti ceva serios. E doar o problemă de timp până lucrurile se surpă", a mai declarat Bolojan.

Marţi seară, preşedintele Nicuşor Dan a criticat abordarea PNL şi USR în privinţa unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, şeful statului subliniind că pentru a conduce o ţară trebuie să ai 50% şi niciun preşedinte dintr-o ţară democratică "nu poate să suplinească diferenţa dintre 30% şi 50%".

Şeful statului a cerut şi o minimă decenţă în privinţa dialogului cu partidele care ar putea veni din partea preşedintelui.

„Mai spun, legat de această chestiune, un singur lucru, într-un registru cumva personal: am văzut mulţi oameni la televizor, într-o echipă politică, într-o cheie cumva eroică: 'noi ne luptăm cu PSD, guvernăm în acelaşi timp, ne luptăm şi cu sistemul, ne luptăm şi cu preşedintele, care susţine şi PSD şi susţine sistemul...'. Foarte bine până aici.

Dacă n-ar fi fost alţii, în acelaşi timp, care, având diverse probleme de guvernare, să nu vină tot la preşedinte şi să-i spună: 'N-ai putea să vorbeşti tu cu PSD? Că noi nu putem'. Păi, sau una, sau alta! Bineînţeles că am vorbit cu PSD, dar sau una, sau alta, dacă vrem să avem o minimă decenţă”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close