Antena 3 CNN Politică Independenţii, păstraţi de PDL în comisiile pentru audierea miniştrilor. Vezi raportul de forţe Putere-Opoziţie

Independenţii, păstraţi de PDL în comisiile pentru audierea miniştrilor. Vezi raportul de forţe Putere-Opoziţie

Independenţii, păstraţi de PDL în comisiile pentru audierea miniştrilor. Vezi raportul de forţe Putere-Opoziţie
Sursa foto: Camera Deputaþilor
22 Dec 2009   •   12:05

Independenţii vor participa în comisiile care îi vor audia pe miniştrii propuşi de premierul desemnat Emil Boc, deşi anunţarea demisiilor din partidele de provenienţă nu le-ar mai oferi acest drept. Conform Regulamentului Camerelor, numărul de reprezentanţi ai unui partid politic parlamentar într-o comisie permanentă este negociat în conformitate cu algoritmul politic. Regulamentul nu oferă reglementări pentru soluţionarea prezenţei aşa-zişilor independenţi în aceste foruri, lucru de care PDL a profitat astăzi pentru a cere şi obţine prezenţa celor peste 20 de independenţi ai grupării Oprea în comisiile care îi vor audia pe cei 15 miniştri propuşi. Un avantaj important pentru o majoritate fragilă, coaliţia PDL-UDMR-minorităţi-independenţi dorind ca toţi candidaţii la portofoliile ministeriale să treacă de votul de validare al comisiilor din anumite considerente de imagine. ?Picarea? unuia dintre miniştrii propuşi nu va constitui însă o tragedie: votul comisiilor are caracter consultativ, ultimul cuvânt urmând să-l aibă miercuri în materie plenul reunit al Parlamentului când este programată învestirea executivului Boc IV.

Chiar beneficiind şi de prezenţa parlamentarilor independenţi în comisii, democrat-liberalii se aşteaptă totuşi ca o parte din miniştrii propruşi să nu întrunească avizul comisiilor de specialitate. PSD a anunţat că parlamentarii săi se vor opune validării miniştrilor Cabinetului Boc IV în parlament. Liberalii au spus nu investirii, dar ar putea vota diferenţiat în cadrul audiertilor din comisii în funcţie de competenţele, programul şi numele celui propus, a sugerat recent preşedintele PNL Crin Antonescu.

Dispute în plenul Camerei. Prezenţa independenţilor în comisii, sămânţă de discordie

În aceste condiţii, asigurarea prezenţei parlamentarilor independenţi în comisii era esenţială pentru PDL şi UDMR ca măcar o parte din miniştrii propuşi să primească aviz pozitiv. Problema a provocat o serie de dispute procedurale în plenul camerei Deputaţilor de astăzi dimineaţă.

Deputaţii au avut un schimb de replici, marţi, în plen, în legătură cu o hotărâre prin care partidele îşi desemnau alţi membri în locul independenţilor în comisiile de specialitate, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, sistând şedinţa fără a se ajunge la o soluţie.

Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a prezentat în plen, două hotărâri de modificare a componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, doar prima, care prevedea mutarea unor parlamentari de la o comisie la alta, fiind adoptată cu unanimitate de voturi.

Printre ei, deputatul independent Marin Bobeş este desemnat pentru Comisia de administraţie, deputatul independent Gabriel Niţă Nicolescu e desemnat membru la Comisia de abuzuri, iar deputatul indepedent Gheorghe Zoica e desemnat membru la Comisia de cultură.

Oltean a dat citire celei de-a doua hotărâri a Camerei prin care se propunea înlocuirea unor deputaţi independenţi precum Eugen Nicolicea din comisiile în care activau, fără a li se asigura un alt loc în comisii, ceea ce a generat nemulţumirea deputaţilor independenţi şi a celor PDL.

Deputatul Eugen Nicolicea a susţinut de la tribună că proiectul de hotărâre este "neregulamentar întrucât încalcă articolul 40 alin 4 potrivit căruia un deputat face parte în mod obligatoriu dintr-o comisie permanentă".

"Dreptul deputatului de a face parte dintr-o singură comisie nu poate să fie luat. După cum obsevaţi, deputaţii independenţi îşi pierd locurile în comisii şi nu li se repartizează nicio comisie şi, prin urmare, vă cer, conform articolului 109, să trimiteţi acest proiect şi să faceţi un proiect de hotărâre în care să fie trecute inclusiv comisiile din care vor face parte deputaţii care acum sunt excluşi. Şmecheria asta să scoată membrii din comisii astăzi ca să nu participe la audieri e o idee destul de proastă, pentru că intră în vigiare la data publicării în Monitorul Oficial, deci este fără efect astăzi", a spus Nicolicea.

Nicolicea a fost susţinut şi de liderul grupului PDL, Mircea Toader, care a subliniat că "deputaţii independenţi nu pot fi scoşi din comisii".

La rândul său, deputatul PSD Ioan Muntean a menţionat că "era normal ca Toader să susţină propunerea lui Nicolicea", menţionând că preşedintele de şedinţă trebuie să respecte litera Regulamentului, grupurile având dreptul să-şi desemenze reprezentanţi în comisiile permanente. Muntean a susţinut că nu e "nicio şemecherie" şi a cerut acceptarea propunerilor de modificări din hotărâre făcute de PSD. Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a a sărit în ajutul lui Muntean, apreciind că deputaţii trebuie să respecte Regulamentul.

De la prezidiu, Ioan Oltean a propus ca "acest proiect de hotărâre să fie rediscutat la următoarea şedinţă de plen, urmând ca liderii grupurilor parlamentare să se întâlnească şi să pună la punct imperfecţiunile".

Mai mulţi miniştri propuşi riscă avize negative


Amânarea votării acestui proiect a permis independenţilor să rămână în comisiile parlamentare în care activau şi să patticipe astfel la audierile de astăzi. Cu toate acestea, raportul de forţe dintre noua majoritate şi opoziţia formată din PSD şi PNL este echilibrată în comisii, fiind posibil ca o bună parte din miniştrii propruşi să nu întrunească un aviz pozitiv.

Ultima oară când a fost propus ca ministru de Interne, în cadrul Guvernului Croitoru, Vasile Blaga a obţinut votul pozitiv al comisiei cu concursul UDMR. Acum are de convins o majoritate PNL-PSD de 39 de voturi la nivelul comisiilor de comisiile pentru administraţie publică şi de cele pentru apărare, în condiţiile în care reprezentanţii PDL şi aliaţii lor întrunesc doar 38 de voturi. În aceste condiţii, fiecare prezenţă sau absenţă contează.

Propus pentru Finanţe, Sebastian Vlădescu trebuie să mai convingă încă trei parlamentari din opoziţie pentru a primi avizul comisiilor comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două camere legislative. PSD şi PNL au 24 reprezentanţi în aceste foruri, în timp ce PDL, UDMR, minorităţile şi independenţi au 20 de parlamentari.
Ministru în exerciţiu la Economie, democrat-liberalul Adriean Videanu are de înfruntat o paritate putere- opoziţie la nivelul comisiilor pentru politici economice, industrii şi servicii de 38 de voturi la 38. De aceeaşi paritate se bucură şi Radu Berceanu, audiat la comisiile pentru industrii şi servicii pentru un nou mandat ministerial la Transporturi.
Ambasador propus pentru portofoliul externelor, Teodor Baconski beneficizaă de un ajutor avantaj de un vot, majoritatea care susţine guvernul cumulând 17 voturi în comisiile de politică externă, faţă de cele 16 ale opoziţiei.
Udemeristul Laszlo Borbely încearcă să primească avizul pentru portofoliul Mediului în cadrul comisiilor pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Cele două tabere au pe hârtie câte 40 de reprezentanţi.
Nominalizată în fruntea unui ministrer mamut format din Dezvoltare Regională şi Turism, democrat-liberala Elena Udrea trebuie să convingă pe membrii comisiilor pentru administraţie publică şi pentru industrie şi servicii, unde există un raport de paritate ca reprezentare între parlamentarii PSD plus PNL şi cei ai PDL, UDMR, minorităţi şi independenţi.
Numit la Apărare ca recompensă pentru aportul adus creării noii majorităţi parlamentare, expesedistul Gabriel Oprea îşi va înfrunta foştii colegi de partid în cadrul comisiilor de apărare, unde Opoziţia are un mic avantaj potenţial de un vot, având 18 reprezentanţi faţă de cei 17 ai noii puteri.
Udemeristul Kelemen Hunor, nominalizat pentru portofoliul Culturii are în faţa sa cea mai puternică rezistenţă. Contestat chiar şi de către unii democrat-liberali pentru primirea unui minister cu ample implicaţii de imagine, Kelemen are de partea sa numai 26 de parlamentari. PSD şi PNL dispun de 32 de reprezentanţi.
În schimb, Cătălin Predoiu propus pentru conducerea Ministerului Justiţiei are toate şansele să primească avizul comisiilor de specialitate. Puterea are 38 de parlamentari, iar opoziţia numai 38.
La Comunicaţii, Gabriel Sandu va defila prin faţa comisiilor, cele 24 de voturi pe care îl are noua majoritate la nivelul comisiilor, faţă de cele 18 ale Opoziţiei permiţându-i obţinerea facilă a unui aviz de specialitate.
În schimb, democrat-liberalul Mihail Şeitan va avea de furcă la comisiile pentru muncă unde PSD şi PNL domină ca număr de reprezentanţi cu 35 la 31.
Nominalizat de Emil Boc pentru Educaţie, după ?remanierea? lui Cătălin Croitoru, europarlamentarul Daniel Funeriu este audiat de comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport unde se înregistrează o paritate de 21 la 21. Sănătatea ar putea reveni udemeristului Cseke Attila dacă acesta va trece miercuri la investire de votul parlamentului reunit. Până atunci, un semn pozitiv pentru fostul secretar de stat l-ar constitui primirea avizului pozitiv în cadrul comisiilor unde atât Puterea, cât şi opoziţia au câte 14 reprezentanţi.
De la situaţia de paritate va porni şi Mihail Dumitru unicul tehnocrat adevărat din rândul miniştrilor propuşi. Pentru a obţine avizul comisiilor de agricultură şi a trece de paritatea înregistrată, de 40 la 40, Dumitru nu are nevoie decât de un singur vot în plus.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close