Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban și-a depus demisia de la Camera Deputaților: ”Am înaintat-o către Biroul Permanent”

Ludovic Orban și-a depus demisia de la Camera Deputaților: ”Am înaintat-o către Biroul Permanent”

Ludovic Orban și-a depus demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Ludovic Orban și-a depus demisia de la Camera Deputaților: ”Am înaintat-o către Biroul Permanent”
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    13 Oct 2021   •   13:10

”Am anunțat încă din campania internă că, în cazul în care nu voi fi ales președinte al PNL, îmi voi prezenta demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. În urmă cu aproximativ 5 minute mi-am scris demisia și am înaintat-o către Biroul Permanent al Camerei Deputaților și către secretarul general.

Demisionez din mai multe motive. În primul rând, pentru faptul că am anunțat această demisie, ca urmare a faptului că eu consider că, pentru a putea gira astfel de funcții în statul român, dacă ești om de stat, nu poți să girezi astfel de funcții decât dacă beneficiezi de legitimitate, iar legitimitatea este conferită de votul cetățenilor, care este acordat de către formațiunile politice care se prezintă în alegeri. Atâta timp cât eu, astăzi, nu mai sunt președintele PNL, consider că nu mai pot exercita această funcție.

”Nu mai pot să fiu părtaș cu decizii luate de o conducere instalată cu forța”

Motivul, însă, principal al demisiei mele este legat de faptul că nu mai pot să fiu părtaș cu decizii luate de o conducere instalată cu forța în fruntea PNL, decizii care nu mai au legătură cu angajamentele făcute de PNL în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Am promis românilor 4 ani de stabilitate, 4 ani de pace politică, 4 ani de guvernare de centru-dreapta, 4 ani în care să investim, să construim, să asigurăm o creștere economică, să asigurăm creșterea veniturilor cetățenilor români, creșterea calității serviciilor publice furnizate către români, să asigurăm cu adevărat un salt în dezvoltarea României, care să permită ca România să ajungă cât mai repede să depășească nivelul mediu de venit de la nivel european.

Ce a făcut gruparea demolatoare care l-a susținut pe Cîțu în frunte cu Klaus Iohannis? Literalmente au călcat în picioare democrația în interiorul PNL, au impus o conducere împotriva voinței reale a membrilor PNL și după impunerea acestei conduceri, practic și-au încălcat toate angajamentele luate în fața cetățenilor români.

”Gruparea demolatoare din jurul lui Cîțu a călcat în picioare democrația”

Eu nu pot să fiu părtaș la trădarea cetățenilor români, care și-au exprimat încrederea în PNL. Eu nu pot să fiu complice la decizii care trebuiau să mă forțeze pe mine să încalc democrația, prevederile constituționale, principiul constituțional al statului de drept, numai pentru interese meschine politicianiste.

Nu mai pot să exercit funcția de președinte al Camerei Deputaților din partea PNL, atâta timp cât gruparea demolatoare din jurul lui Cîțu, cu sprijinul președintelui Iohannis, după ce a călcat în picioare democrația PNL, este pregătită să calce în picioare democrația din România.”, a spus Ludovic Orban.

Informații în curs de actualizare.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close