Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban răbufnește la adresa PSD: "Intenția de a depune moțiune de cenzură e un demers împotriva românilor"

Ludovic Orban răbufnește la adresa PSD: "Intenția de a depune moțiune de cenzură e un demers împotriva românilor"

Ludovic Orban a declarat, referitor la intenția anunțată de PSD de a depune moțiune de cenzură, ca în România e nevoie de un guvern cu puteri depline, capabil să găsească soluții pentru problemele cauzate de criza economică și sanitară. Gestul social-democraților e unul electoral, spune premierul.

Ludovic Orban răbufnește la adresa PSD: "Intenția de a depune moțiune de cenzură e un demers împotriva românilor"
Sursa foto: hepta
de Claudia Simion    |    03 Aug 2020   •   12:46

„România, ca și multe alte țări, se confruntă cu o criză epidemiologică, cu o pandemie. De asemenea, se confruntă cu o criză economică aferentă”, a declarat Ludovic Orban.

Intenția PSD de a depune moțiune de cenzură împotriva unui guvern "care și-a făcut datoria" nu are o motivație solidă și e vorba doar de un gest electoral, a punctat premierul.

"E un demers împotriva României și românilor"

„Mesajul pe care îl transmit este acela că este nevoie de guvern învestit cu toate puterile, care să aibă capacitatea să contracareze și să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor grave care sunt provocate de crizele care s-au suprapus. A veni să depui o moțiune de cenzură în momentul de față împotriva unui guvern care și-a făcut datoria mi se pare un gest politicianist, care nu are în spate niciun fel de motivație solidă, ci e un gest electoral pt a arăta militanților că PSD face ceva.

Cred că ultimul partid care are legitimitate să depună o moțiune de cenzură este PSD. La ora actuală îl consider un demers inoportun și împotriva interesului României și românilor”, a adăugat Orban.

Premierul Orban a mai spus că, după depunerea moțiunii, va avea discuții cu partidele parlamentare pentru a le transmite punctul său de vedere.

 

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close