Antena 3 CNN Politică Marko, faţă în faţă cu decizia CCR: Nu există alte surse importante, decât creşterea cotei unice şi a TVA

Marko, faţă în faţă cu decizia CCR: Nu există alte surse importante, decât creşterea cotei unice şi a TVA

Marko, faţă în faţă cu decizia CCR: Nu există alte surse importante, decât creşterea cotei unice şi a TVA
25 Iun 2010   •   13:18

Nu există alte surse importante decât creşterea cotei unice şi a TVA pentru a păstra echilibrul bugetar şi cifrele convenite cu FMI, a avertizat vineri, vicepremierul Marko Bela, după decizia de neconstituţionalitate luată de Curtea Constituţională în cazul legii de reducere a pensiilor şi a celei privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Marko a declarat că miniştrii UDMR se vor întoarce în cursul zilei de vineri la Bucureşti, iar probabil seara va fi o şedinţă de Guvern.

Marko a subliniat că decizia Curţii Constituţionale este "obligatorie", iar Guvernul trebuie să caute de urgenţă alte surse pentru a păstra echilibrul bugetar şi cifrele convenite cu FMI.

"Nu vreau să anticipez o decizie, dar nu există alte surse importante, decât creşterea cotei unice şi a TVA. S-a încercat evitarea acestui lucru, dar probabil ne vom întoarce la această soluţie", a spus Marko.

Marko a explicat că acordul semnat cu FMI se referă la cifre, nu la surse de venit, şi poate fi respectat dacă se găsesc soluţii alternative.

Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţionale articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi articolul 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Antena3.ro

 

 

×
Subiecte în articol: cota unica surse
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close