Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la finalul summitului de la Dublin, că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul maghiar, Peter Magyar, în care au discutat despre „tensiunile” și „lucrurile nerezolvate” dintre România și Ungaria. Șeful statului a spus că au convenit să depună eforturi pentru rezolvarea acestor „probleme istorice” deoarece există un potențial de colaborare cu un impact economic foarte bun pentru ambele țări.
A fost prima întâlnire bilaterală dintre președintele Nicușor Dan și premierul Peter Magyar, de când acesta a câștigat alegerile din Ungaria. Administrația Prezidențială a publicat imagini din timpul întrevederii.
La finalul reuniunii informale a Consiliului European, Nicușor Dan a anunțat că a discutat cu Peter Magyar despre depășirea „problemelor istorice” dintre țările noastre pentru a valorifica potențialul de colaborare pentru beneficii economice.
„Am avut o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul maghiar în care, în mod foarte deschis, am acceptat fiecare dintre noi că există un potențial al acestei relații, că există probleme istorice, diplomatice în această relație asupra cărora avem deschiderea să discutăm în perioada următoare pentru a închide aceste discuții tensionate sau tensiuni, lucruri nerezolvate, care afectează potențialul de colaborare care poate să aibă un impact economic foarte bun pentru ambele țări”, a spus președintele României.
Nicușor Dan și Peter Magyar s-au aflat la Dublin, unde au participat la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de ţară care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului UE.
Întâlnirea a marcat prima discuţie la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenţei artificiale (AI), a informat Administraţia Prezidenţială. Pe lângă discuţiile în plen, lucrările au inclus schimburi de opinii cu Arthur Mensch, directorul general al Mistral AI, şi cu laureatul Premiului Nobel prof. Geoffrey Hinton.
Pe agenda reuniunii informale s-au aflat însă și criza din Marea Neagră, războiul din Ucraina și negocierile cu Vladimir Putin.