Antena 3 CNN Politică Ponta, despre "lista scurtă" a lui Băsescu: E atât de scurtă că sunt doar eu pe listă!

Ponta, despre "lista scurtă" a lui Băsescu: E atât de scurtă că sunt doar eu pe listă!

Ponta, despre "lista scurtă" a lui Băsescu: E atât de scurtă că sunt doar eu pe listă!
Sursa foto: Foto: Mediafax
05 Dec 2012   •   08:41

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Mioveni, despre "lista scurtă" a premierilor USL întocmită de şeful statului, că aceasta cuprinde un singur nume, iar rugat să nominalizeze, a spus zâmbind: "Victor Ponta, Ponta Victor şi Victor Viorel Ponta".
   
"E atât de scurtă că sunt doar eu pe listă!", a afirmat Ponta, citat de Mediafax.
   
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că modalitatea în care va face consultările de la Palatul Cotroceni de după alegerile din 9 decembrie rezultă din art.103 al Constituţiei şi Legea partidelor 14/2003, adăugând că nu se va întâmpla varianta în care USL va veni şi va spune un nume.
   
Băsescu a arătat şi că va organiza în curând o nouă conferinţă cu presă dedicată special modalităţii de organizare a consultărilor politice de după alegeri.
   
"Cele ce veţi citi în Legea 14/2003 se pun lângă articolul 103 şi se află cum se desfăşoară legal consultările. Pentru că am convingerea că nu sunteţi foarte la curent cu legea 14/2003, vă promit o conferinţă de presă în care să fim în cunoştinţă de cauză şi unii şi alţii, să analizăm efectele nocive ale propagandei USL legate de cum cum vin ei cu tot USL-ul la Cotroceni, spun un nume şi pleacă. Nu se va întâmpla aşa ceva. Vor trebui să respecte Constituţia şi legea partidelor, cu definiţiile în lege, aşa cum ele sunt", a declarat Băsescu, în conferinţa de presă de luni seară, de la Palatul Cotroceni.
   
Întrebat dacă va desemna un premier de la PDL în eventualitatea în care democrat-liberalii vor câştiga mai multe mandate decât PSD, Băsescu a răspuns că nu crede că se va întâmpla aşa la alegeri. "O să fiu foarte sincer cu dumneavoastră, o să vă spun că nu cred. Nu cred, aşa că nu are rost să presupun inutil", a spus Băsescu.
   
Ulterior, Victor Ponta a afirmat că ştie la cine s-a gândit preşedintele Băsescu pentru a prelua conducerea Guvernului, dar a precizat că nici Ioan Rus, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu şi nici George Maior, actual director SRI şi fost senator PSD, nu vor accepta o astfel de propunere.
   


×
Subiecte în articol: Victor Ponta alegeri parlamentare USL pdl ARD
Parteneri
Șefa ASSMB, Oana Sivache, plasată sub control judiciar de DNA
x close