Antena 3 CNN Politică Preşedinţia şi-a desemnat reprezentantul la Curtea Constituţională. Senatul şi Camera Deputaţilor amână

Preşedinţia şi-a desemnat reprezentantul la Curtea Constituţională. Senatul şi Camera Deputaţilor amână

Preşedinţia şi-a desemnat reprezentantul la Curtea Constituţională. Senatul şi Camera Deputaţilor amână
Sursa foto: gavel
06 Iun 2010   •   20:45

Trei mandate de judecător la Curtea Constituţională expiră luni şi, deocamdată, doar Preşedinţia şi-a desemnat reprezentantul. La Camera Deputaţilor scandalul este în toi. În plen, la vot a câştigat Valer Dorneanu, susţinut de PSD, însă numirea nu este semnată de Roberta Anastase, şefa Camerei Deputaţilor. Vot amânat şi la Senat, unde candidatul liberal, Teodor Meleşcanu a primit recomandarea Comisiei juridice, dar este contestat de PDL.

Ioan Vida, Nicolae Cochinescu şi Petre Lăzăroiu sunt cei trei magistraţi care îşi încheie mandatele la Curtea Constituţională. Ultimul a primit o noua desemnare din partea lui Traian Băsescu, acum câteva zile, deşi legea cere ca propunerea să fie avansată cu cel puţin o lună înainte de expirarea mandatului. Subiectul este însă netranşat la Camera Deputaţilor. Puterea şi Opoziţia n-au căzut de acord dacă judecătorul la Curtea Contituţională este validat cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi - situaţie în care Valer Dorneanu ar trebui să-şi preia mandatul - sau majoritatea se calculează din numărul total de deputaţi. Scandalul din plen a continuat în Biroul Permanent, după ce Roberta Anastase a refuzat să semneze numirea.

Roberta Anastase a insistat pentru obţinerea unui punct de vedere din partea Comisiei Juridice, înainte de a valida alegerea lui Dorneanu.

Subiectul va fi reluat într-o nouă şedinţă a conducerii Camerei. Şi la Senat a fost amânat votul pentru desemnarea unui judecător la CCR. Senatorii democrat-liberali au contestat raportul Comisiei juridice, care recomanda numirea liberalului Teodor Meleşcanu, nu pe cea a candidatului PDL.

Antena 3




×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close