Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat, miercuri seară, că planul de comasare al județelor prezentat de Dragoș Benea „nu a fost discutat în partid”. „Știu că această hartă a făcut știri în aceste zile, dar, cu riscul de a vă dezamăgi, nu am avut această discuție în partid”, a spus Grindeanu. În plus, el a dezvăluit că a fost sunat de președinții Consiliilor Județene Ialomița și Călărași, care i-au spus că „nu mai stau după ce facem noi și vor să se unească”.
„Cred că trebuie să vorbim de două componente când vorbim de reforma statului. Asta e prima. Cea de-a doua este cea legată de desființare, comasare, reorganizare.
Ce am cerut la partid, vicepremierului Neacșu, legat de acest subiect, pentru că el va coordona din perspectiva noastră. Unii domni, în speță Bolojan, au înțeles din reforma administrației să crească norma la profesori și să pună CASS la mame. Ultima reformă a fost în 1968, atunci nici eu, nici dumneavoastră, nu eram născuți. În 1968 intrau rușii cu tancurile la Praga. Atunci s-a făcut acea ultimă reformă a administrației publice locale.
Ce i-am cerut eu lui Benea și nu numai, a fost că cetățeanul trebuie să fie în centrul reformei. Pentru ei trebuie făcută această reformă, pentru servicii mai bune, costuri mai mici ale statului, dar care să nu îl afecteze.
Dacă plecăm și discutăm din această perspectivă, avem mai multe scenarii. În România sunt 429 de localități care au sub 1.500 de locuitori, sunt vreo 1.200 sub 2.500 și vreo 1.500-1.600 de locuitori din totalul de 3.300 de UAT-uri pe care le avem.
Sunt localități mici care nu se mai pot susține din punct de vedere economic, care nu pot face proiecte europene și nu le pot aduce cetățenilor servicii de calitate, pentru că nu au capacitate administrativă. Punând cetățeanul în mijlocul acestei reforme, poate cea mai grea pe care și-o asumă cineva, care va schimba România profund, e nevoie să facem acest lucru după 60 de ani”, a spus Grindeanu.
Președintele PSD a subliniat că harta prezentată de Dragoș Benea „nu a fost discutată în partid” și a anunțat că a fost sunat deja de doi președinți de Consilii Județene, care au spus că vor să se unească și „nu mai stau după ce facem noi”.
„Dacă vom menține aceste localități mici, le facem rău cetățenilor sau îi condamnăm la sărăcie. Nicio localitate mică nu va mai putea accesa programe naționale sau europene care să le poată îmbunătăți nivelul de trai.
Atunci eu cred că putem discuta despre aceste comasări, despre facilități, despre reducerea unor impozite pe 4-5 ani pentru comasări, poate chiar înjumătățirea lor, ca să putem strânge aceste localități.
Nu doar numărul de locuitori e important, sunt importante și celelalte criterii enunțate de colegii mei: venitul pe cap de locuitor: poate să fie o localitate mică, dar care stă foarte bine economic și se susține. Conectivitatea este la fel de importantă, serviciile publice oferite sunt, iarăși, un criteriu.
Eu i-am cerut lui Dragoș Benea să facă criterii cuantificabile, care să nu poată fi contestate de nimeni. Dar România are nevoie de această reformă. Știu că această hartă a făcut știri în aceste zile, dar, cu riscul de a vă dezamăgi, nu am avut această discuție în partid.
A fost o propunere făcută de Benea să discutăm despre o reorganizare asemănătoare curților de apel. De aici, probabil, s-a dezvoltat această hartă. Astăzi am fost sunat de doi președinți de CJ din sudul țării, de la Ialomița, Marian Pavel, și Călărași, Vasile Iliuță, care mi-au spus că ei doi au vorbit și nu mai stau după ce facem noi și vor să se unească. Sunt două județe mici, de 200 și ceva de mii de locuitori, care nu fac față la ce se întâmplă acum”, a subliniat el.
Grindeanu a adăugat faptul că „PSD, cu toate riscurile, își asumă această reformă, chiar dacă va avea de pierdut electoral”.
„Localitățile mici nu sunt în stare să ofere locuitorilor serviciile publice necesare unui trai decent. Explicându-le aceste lucruri, eu cred că vor înțelege. Cu riscul de a repeta ce probabil a spus Benea, vor exista comitete județene conduse de prefecți, care vor discuta reforma administrativă de care vorbim noi la nivelul fiecărui județ. E foarte important să avem criterii clare, nu doar de număr de locuitori, ci și restul, sunt șase, parcă.
PSD, cu toate riscurile, își asumă această reformă, chiar dacă va avea de pierdut electoral. Asta înseamnă reformă, nu doar să dai din gură, așa cum au făcut alții.
Nu va fi simplu, va fi mult de muncă, avem mulți aleși locali, deci, în principiu, am fi cei mai loviți, dar o facem pentru că România are nevoie de această reformă.
Am fost în Caraș, în Valea Almăjului, o vale cu șapte sau opt comune, cea mai mare, Bozovici, cu vreo 2.600 de locuitori, după aceea sunt comune cu peste 1.000. M-am întâlnit cu toți primarii și le-am explicat tuturor, dar nici nu a fost nevoie de foarte multe explicații ca să înțeleagă.
Evident că unii rămân fără primărie, dar beneficiile pentru cetățeni sunt incontestabile. Când vorbim de capacitate administrativă, despre comune care au forță să atragă fonduri europene și au anumite facilități, statul trebuie să ofere facilități. Vorbeam de scutiri ale impozitelor, eu cred că pot fi făcute pentru a putea încuraja acest lucru.
Patriotismul local e valabil și pentru localitățile mici. Eu nu văd o problemă să avem un județ Banat cu Timiș și Caraș. Toate aceste lucruri e obligatoriu să fie discutate în perioada următoare, dar tot la fel de obligatoriu e să le facem. Nu putem să le facem fără dialog cu cetățenii, de aceea vor fi comisii pentru cetățeni”, a spus el.
Legat de moțiunea de cenzură anunțată de AUR, în cazul în care Guvernul își asumă răspunderea pentru proiect și nu trece prin vot, Grindeanu a spus că „au o ocazie foarte bună să depună moțiune”, subliniind că el i-a cerut premierului Luca Niculescu să folosească varianta asumării răspunderii.
„Or să aibă o ocazie foarte bună să dea Guvernul jos. Eu i-am propus premierului ca reforma să fie făcută prin angajarea răspunderii. De asemenea, i-am propus ca ceea ce va prezenta Marian Neacșu, reducerea, comasarea, cuantumul indemnizațiilor membrilor CA, să fie făcut, de asemenea, prin angajarea răspunderii. Faceți moțiune. Au ocazia foarte bună să facă moțiune”, a subliniat el.
Prima etapă a reformei administrativ-teritoriale ar trebui încheiată până la alegerile din 2028, astfel încât acel scrutin să reflecte noua organizare a țării, a declarat miercuri, în exclusivitate la Antena 3 CNN, europarlamentarul PSD Dragoș Benea, „arhitectul” acestui proiect aflat în lucru.
Social-democratul a spus că în acest scenariu „toate partidele vor pleca de la zero”. Benea a adăugat că această reformă trebuie să aibă loc până în 2028 pentru ca România să poată obțină mai multe fonduri europene, în caz contrar, localitățile sub 3000 de locuitori vor rămâne „condamnate la subdezvoltare”.