Antena 3 CNN Politică PSD: "Apostolii incompetenţei de la USR mint cu nerușinare"

PSD: "Apostolii incompetenţei de la USR mint cu nerușinare"

Partidul Social Democrat a reacționat dur în urma disputei stârnite de observațiile Comisiei Europene la PNRR-ul României. Pe contul oficial de Facebook al partidului a apărut o poziție a lui Alfred Simonis, liderul Grupului PSD din Camera Deputaților.

PSD: "Apostolii incompetenţei de la USR mint cu nerușinare"
Sursa foto: hepta
de Alexandru Negrici    |    11 Iun 2021   •   17:41

"Apostolii incompetenţei de la USR mint cu nerușinare pentru a justifica urecheala Comisiei Europene pe PNRR! 
În disperarea lor fără margini, ”oamenii noi” au ajuns să inventeze știri despre PSD! 
Ghinea, calmează-te: până și planul tău foarte prost va fi aprobat într-un final! Dar rușinea de a primi observații peste observații de la Comisie pentru că nu ești în stare să faci un document coerent nu ți-o ia nimeni! 
Stai liniștit, Ghinea... Până și tu vei trece clasa. Dar ca ultimul corigent. La toamnă! Când toate țările deja vor avea planurile aprobate și vor fi primit bani de la UE. Numai tu nu! 
Ghinea, lasă minciunile! Dă-ți demisia. Ești ZERO!", se arată în mesajul postat pe Facebook de PSD.

Meciul declarațiilor dintre Ghinea și Ciolacu

Poziția PSD vine în contextul propunerii lui Cristian Ghinea care l-a invitat pe Marcel Ciolacu să își dea demisia dacă PNRR va fi aprobat de Comisia Europeană. 

"Marcele, eu zic că PNRR va fi aprobat de către Comisia Europeană. Anunți a patra oară că a fost deja respins (înainte de evaluare). Această comedie politică poate fi ușor rezolvată. Îți propun următorul pariu: Dacă PNRR nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, eu îmi dau demisia. Dacă va fi aprobat de către Comisie, tu îți dai demisia din funcția de președinte PSD", a scris ministrul Ghinea ]ntr-o postare pe Facebook.

Marcel Ciolacu nu s-a lăsat ușor, replicându-i adversarului său politic că "n-a convins pe nimeni cu inteligența sa, dar i-a zăpăcit pe toți cu tâmpeniile sale”.

"Ce demisii ceri tu, Cristian? TU ești un dezastru! ZERO!", a continuat președintele Partidului Social Democrat.

×
Subiecte în articol: PSD Cristian Ghinea Marcel Ciolacu USR
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close