Antena 3 CNN Politică Relu Fenechiu nu renunţă la şefia PNL Iaşi: Am noroc că am colegi la partid, şi nu reprezentanţi ai unor instituţii

Relu Fenechiu nu renunţă la şefia PNL Iaşi: Am noroc că am colegi la partid, şi nu reprezentanţi ai unor instituţii

Relu Fenechiu nu renunţă la şefia PNL Iaşi: Am noroc că am colegi la partid, şi nu reprezentanţi ai unor instituţii
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Iul 2013   •   17:43

Liderul PNL Iaşi Relu Fenechiu spune că nu va renunţa la şefia filialei judeţene a liberalilor, după condamnarea sa la prima instanţă la cinci ani de închisoare, explicând că norocul său este că are colegi, şi nu reprezentanţi ai unor instituţii, informează Mediafax.

Fenechiu a declarat vineri că nu se pune problema să demisioneze de la şefia filialei Iaşi a PNL sau să se autosuspende, în condiţiile în care a fost condamnat la prima instanţă a ICCJ la cinci ani de închisoare.
   
"Am noroc că am colegi la partid, şi nu reprezentanţi ai unor instituţii", a spus Fenechiu.
   
Liderul PNL Iaşi a mai afirmat că "ar trebui să nu spere duşmanii" că va renunţa la conducerea filialei judeţene a liberalilor.
   
Surse din PNL Iaşi susţin că, în luna august, va fi convocată Delegaţia Permanentă a organizaţiei şi că cel mai probabil Relu Fenechiu va primi votul de încredere al membrilor acestui for.
   
În 17 iulie, membrii Biroului Politic Teritorial al PNL Iaşi au anunţat, într-un comunicat, că "întreaga organizaţie judeţeană a Partidului Naţional Liberal Iaşi îşi exprimă în mod public sprijinul ferm pentru Relu Fenechiu".
   
În 12 iulie, Relu Fenechiu a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, decizia nefiind definitivă.
 

×
Parteneri
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate
x close