Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Victor Ponta: Am votat pentru că România şi Europa se schimbă în bine

Victor Ponta: Am votat pentru că România şi Europa se schimbă în bine

Victor Ponta: Am votat pentru că România şi Europa se schimbă în bine
Sursa foto: Foto: VideoNews
25 Mai 2014   •   10:14
Premierul Victor Ponta a votat, în scrutinul europarlamentar de duminică. Premierul a venit însoţit de soţia sa, Daciana Sârbu şi de fiica sa, Irina. 
 
"Nu am voie să spun pentru cine, deşi cred că este evident. Am votat pentru că în 2014 se schimbă şi România şi cred că şi România şi Europa se schimbă în bine. Cu siguranţă, toţi cei care vor să fie implicaţi în Europa şi România o să vină la vot. 2014 este anul tuturor schimbărilor."
 
Întrebat dacă este importantă miza alegerilor, premierul a explicat că nu există alegeri fără miză. "Şi când candidezi pentru o primărie, Parlament, sigur că există miză, este foarte important."
 
De asemenea, Ponta a recunoscut că va petrece restul zilei împreună cu familia, până seara, când se va deplasa la partid. 
 
Soţia şi fiica premierului au venit îmbrăcate în haine cu motive tradiţionale româneşti. Întrebat de ce nu poartă şi el asemenea haine, premierul a glumit: "Pentru că nu am haine atât de frumoase ca ele."
 
Soţia premierului, Daciana Sârbu, a explicat că a votat pentru că este convinsă că în România se pot face lucruri bune: "Am votat cu convingerea că se pot face lucruri importante în România. Suntem mândri de tradiţiile noastre şi de cultura noastră."

 

×
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close