Antena 3 CNN Război în Israel Război în Israel, ziua 26 | SUA consideră că Hamas nu va putea conduce Gaza după conflict

Război în Israel, ziua 26 | SUA consideră că Hamas nu va putea conduce Gaza după conflict

Război în Israel, ziua 26. Casa Albă a apreciat miercuri că gruparea islamistă Hamas nu va putea fi implicată pe viitor în guvernarea Fâşiei Gaza, după încheierea războiului cu Israelul, transmite Reuters.

Război în Israel, ziua 26 | SUA consideră că Hamas nu va putea conduce Gaza după conflict
Sursa foto: hepta / DPA Images / Zuma Press
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Noi 2023   •   21:50

Ultimele informații din războiul declanșat după ce Hamas a atacat statul Israel:

  • SUA consideră că Hamas nu va putea conduce Gaza după conflict
  • 76 de răniţi palestinieni, 335 de cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie, evacuaţi din Gaza spre Egipt
  • 15 soldaţi israelieni ucişi în luptele de marţi
  • Iordania îşi recheamă ambasadorul din Israel şi refuză revenirea ambasadorului israelian la Amman
  • IDF: Atacul asupra taberei de la Jabaliya a fost o necesitate militară pentru eliminarea unei ținte legitime
  • Liderul Hamas: Susținătorii Israelului sunt de partea greșită a istoriei
  • IDF: 13 soldați israelieni au fost uciși în luptele din Gaza
  • Primii răniți evacuați din Gaza în Egipt, prin punctul de trecere Rafah
  • O rachetă din Gaza a căzut pe autostradă între patru mașini, lângă orașul israelian Ashdod
  • Ministerul Sănătății din Gaza: numărul morților de la începutul războiului a ajuns la peste 8.700
  • BBC lansează un serviciu radio pentru palestinienii asediați în Gaza
  • Primii refugiați din Gaza au intrat în Egipt
  • Până la 500 de cetățeni străini ar putea fi eliberați din Gaza în cadrul unui acord mediat de Qatar
  • Un alt soldat din Givati a fost ucis ieri în Fâșia Gaza, potrivit autorităților
  • Egiptul deschide granița pentru cetățenii din Gaza
  • Aproximativ 80 de ambulanțe din Egipt au sosit miercuri dimineață la granița Rafah cu Gaza pentru a primi pacienți palestinieni răniți
  • Lupte grele în Gaza. Israelienii confirmă că au pierdut 11 militari
  • Bolivia rupe legăturile diplomatice cu Israelul din cauza războiului din Gaza
  • Comunicațiile au fost, din nou întrerupte în Gaza
  • SUA trimit un număr suplimentar de 300 de soldaţi în Orientul Mijlociu
  • Atac terestru și din aer în Gaza. Încă un lider al grupării teroriste a fost lichidat
  • Yemenul declară oficial război Israelului
  • Ministrul Apărării din Israel vorbește despre invazia din Gaza: "Prețul plătit în ultima zi a fost foarte mare, dar suntem hotărâți să câștigăm!"
  • Au fost identificate 826 de victime ale atacului Hamas din 7 octombrie

Update 21:50 Casa Albă a apreciat miercuri că gruparea islamistă Hamas nu va putea fi implicată pe viitor în guvernarea Fâşiei Gaza, după încheierea războiului cu Israelul, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional pentru Securitate al SUA, John Kirby, a declarat de asemenea că Washingtonul nu sprijină stabilirea civililor din Gaza în afara acestui teritoriu controlat în prezent de Hamas.

El a mai afirmat că Statele Unite nu consideră că este momentul pentru un armistiţiu general între Israel şi Hamas, însă ostilităţile trebuie întrerupte uneori din motive umanitare.

Update 21:10 Şaptezeci şi şase de răniţi palestinieni şi 335 de cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza spre Egipt, o premieră de la declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, informează AFP, care citează un responsabil egiptean.

"La ora 16:30 (14:30 GMT), 76 de răniţi palestinieni, la bordul unor ambulanţe, şi 335 de persoane deţinătoare de paşapoarte străine, la bordul a şase autobuze, au traversat" postul de frontieră de la Rafah, unica deschidere spre lume dinspre micul teritoriu al Gaza care nu se află în mâinile Israelului, a spus acest responsabil, contactat la telefon de AFP la Ismailia (nord-est).

Update 20:15 Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, maiorul Doron Spielman, spune că aproximativ 300.000 de civili sunt încă în Gaza.

"În Gaza sunt cam 1,1 milioane de oameni. Astăzi, din câte putem observa, 800.000 de persoane s-au îndreptat către sud. Multe dintre ele au făcut asta în ciuda ameninţărilor făcute de Hamas. 

Încă au rămas 300.000 de oameni în Gaza.

Sunt persoane care nu pot pleca, persoane care aleg să nu plece sau care sunt ţinute cu forţa de Hamas", a spus purtătorul de cuvânt al IDF. 

Update 19:10 În luptele pe care armata israeliană le-a desfăşurat marţi în Fâşia Gaza cu gruparea islamistă Hamas şi cu alte miliţii palestiniene au fost ucişi 15 soldaţi israelieni, a anunţat miercuri seară armata israeliană, potrivit agenţiei EFE.

Precedentul bilanţ indica 11 militari israelieni care şi-au pierdut viaţa în luptele de marţi; între timp alţi patru soldaţi au fost adăugaţi pe lista victimelor. De la începutul războiului cu Hamas, pe 7 octombrie, au murit 330 de soldaţi israelieni, mare parte dintre ei în atacul surpriză din acea zi al grupării islamiste asupra sudului Israelului, unde Hamas a ucis peste 1.400 de persoane.

Represaliile israeliene au venit atunci imediat, într-o primă etapă cu bombardamente puternice care au provocat până în prezent circa 8.800 de morţi, majoritatea civili, iar începând din noaptea de vineri spre sâmbătă armata israeliană a pătruns în nordul Fâşiei Gaza, unde continuă luptele.

Update 17:30 Iordania a decis miercuri să-şi recheme "imediat" ambasadorul din Israel, în semn de protest faţă de ofensiva armatei israeliene în Fâşia Gaza după incursiunea sângeroasă efectuată de mişcarea Hamas pe teritoriul israelian pe 7 octombrie, relatează AFP.

"Respingem şi condamnăm războiul israelian continuu în Gaza, care ucide oameni nevinovaţi şi provoacă o catastrofă umanitară fără precedent", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe iordanian, care a anunţat decizia ministrului iordanian de externe Ayman Al-Safadi privind rechemarea ambasadorului.

Update 16:20 Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat că susținătorii Israelul în războiul cu gruparea islamistă au ales "partea greșită a istoriei".

Într-un discurs televizat, Haniyeh a susținut că responsabilitatea pentru război este a premierului israelian Benjamin Netanyahu și a adăugat că Statele Unite ar trebui să înceteze să mai susțină guvernul "fascist" al acestuia.

"Alegeți partea greșită a istoriei. Regiunea nu va fi sigură sau stabilă atâta timp cât poporul nostru nu-și va obține libertatea și independența", a avertizat Haniyeh.

Liderul politic al Hamas le-a cerut susținătorilor palestinienilor să continue protestele, în special în Occident, pentru a exercita presiuni asupra factorilor de decizie.

El a mai spus că ostaticii israelieni deținuți în Fâșia Gaza sunt expuși la "moartea și distrugerile" cu care se confruntat palestinienii.

Update 15:45 Un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului, IDF, a apărat atacul lansat marți asupra taberei de refugiați Jabaliya din Gaza.

Locotenent-colonelul Peter Lerner a declarat la CNN că operațiunea IDF a vizat eliminearea liderului Hamas Ibrahim Biari iar, în acest context, atacul de la Jabaliya a fost o "necesitate militară" asupra unei "ținte legitime".

"Știm că este un terorist înrăit. Și, bineînțeles, dacă i s-ar da ocazia, ar comite din nou (atacuri teroriste)", a spus reprezentantul IDF.

Dr. Atef Al Kahlout, directorul unui spital din Gaza, a declarat pentru CNN că loviturile israeliene la Jabaliya au ucis sute de oameni.

Un purtător de cuvânt al Hamas a negat că Ibrahim Biari s-ar fi aflat în tabăra de refugiați la momentul respectiv. Însă purtătorul de cuvânt al IDF a replicat că serviciile de informații israeliene au confirmat moartea acestuia.

Update 15:15 Israelul a anunțat, miercuri, că numărul soldaților săi uciși în luptele din Gaza a crescut la 13.

"Soldații noștri au căzut în cel mai drept dintre războaie, războiul pentru casa noastră. Le promit cetățenilor Israelului că vom finaliza operațiunea și vom continua până la victorie", a spus, anterior, premierul Benjamin Netanyahu.

Update 15:00 Imagini filmate cu camera de bord a unui autovehicul surprind momentul în care o rachetă lansată din Gaza lovește direct Autostrada 4 din Israel, lângă orașul Ashdod.

Lovitura a avut loc marți, 31 octombrie.

Clipul, publicat pe rețeaua X de Emanuel Fabian, corespondentul de război al publicației Times of Israel, arată cum patru autoturisme, situate la distanță de mașina din care se filmează, avansează cu viteză moderată pe autostradă.

La un moment dat, o explozie, precedată de un zgomot șuierat, se produce între cele patru mașini.

Ultima dintre acestea intră direct în norul de fum și flăcări al deflagrației.

Scena este comentată de un bărbat și o femeie, ale căror voci sunt captate de camera de bord.

Nu este clar dacă sirenele de alertă pentru rachete au fost activate la momentul loviturii.

Autoritățile din Israel declanșează sirenele, în general, dacă atacul vizează o zonă populată.

Serviciile de urgență israeliene au declarat că trei persoane au fost rănite ușor de cioburi de sticlă în acest incident.

Update 14:00 Nahed Abu Taeema, directorul Spitalului Nasser din Fâșia Gaza, a declarat pentru Reuters că 19 pacienți grav răniți din spitalul său se află printre cei 81 de pacienți a căror evacuate în Egipt a fost aprobată.

"Acești oameni au nevoie de operații avansate, care nu pot fi făcute aici din cauza lipsei de mijloace. E vorba, în special, de femei și copiii", a precizat acest medic.

Egiptul a pregătit un spital de campanie în zona punctului de trecere și intenționează să direcționeze unii pacienți către spitale de pe teritoriul său, situate în apropiere.

Update 13:52 8.796 de palestinieni, dintre care 3.648 de copii, au fost uciși în Fâșia Gaza de când Israelul și-a început campania de atacuri aeriene și incursiuni terestere, în răspuns la atacul Hamas din 7 octombrie.

Informația provine de la Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, ale cărui informații nu pot fi verificate în mod independent.

Potrivit BBC, se estimează că 1,4 milioane de persoane din Gaza au fost strămutate din casele lor.

Punctul de trecere Rafah a fost deschis astăzi pentru prima dată de la 7 octombrie și, potrivit presei internaționale, se așteaptă ca până la 500 de cetățeni străini și 81 de persoane grav rănite să poată părăsi enclava palestiniană.

Update 12:36 BBC a anunțat că lansează un serviciu radio de urgență pentru Gaza, ca răspuns la conflictul din regiune.

Potrivit radiodifuzorului britanic de stat, acest serviciu radiofonic "va oferi ascultătorilor din Gaza cele mai recente informații și evoluții, precum și sfaturi de siguranță privind accesul la adăposturi, alimente și apă".

Într-o primă fază, emisia va consta într-un buletin pe zi pe unde medii, difuzat de vineri după-amiaza.

BBC s-a aflat recent, sub un tir de critici internaționale, după ce a relatat, în primă instanță, că Israelul a lansat o rachetă care a căzut la spitalui Al-Ahli din Gaza și a ucis 500 de oameni.

Ulterior, date coroborate de serviciile de informații occidentale au arătat că, probabil, racheta a fost lansată din Gaza de gruparea Jihadul Islamic și a căzut în parcarea spitalului, după un zbor defectuos, iar numărul morților este mai mic decât cel raportat de partea palestiniană.

Update 12:10 Primii refugiați din Gaza au intrat în Egipt.

Primul grup de refugiați răniți din Gaza a intrat miercuri în Egipt prin trecerea Rafah, au declarat, pentru Reuters, surse egiptene de la graniță.

Numeroși refugiați s-au strâns la punctul de trecere a frontierei, singurul din Gaza care nu este controlat de Israel. Autoritățile din Egipt au permis miercuri primele treceri, susțin sursele citate.

Anterior s-a vorbit și despre o listă cu 500 de cetățeni străini care ar fi programați să treacă granița în următoarele ore. Se pare că printre aceștia nu este niciun român.

Punctul de trecere a fost închis în urma atacului Hamas asupra Israelului din 7 octombrie. El a fost deschis doar pentru scurte intervale de timp pentru a permite camioanelor cu ajutoare să intre în Gaza.

Update 11:40 Până la 500 de cetățeni străini ar putea fi eliberați din Gaza în cadrul unui acord mediat de Qatar.

CNN a vorbit cu trei surse diferite apropiate de acest subiect, care spun că se așteaptă ca între 450 și 500 de străini să treacă din Gaza pe la Rafah. 

Un oficial palestinian de frontieră, Hisham Adwan, a declarat pentru CNN că 450 de persoane așteaptă să treacă. 

În timp ce o sursă, apropiată negocierilor, a declarat că 500 de cetățeni străini vor părăsi Gaza, iar o altă sursă, de la frontieră, a declarat că au cunoștință de 478 de persoane cărora li se va permite să treacă. 

Nu a fost stabilit un termen limită pentru momentul în care vor începe să se deplaseze.

Update 10:40 Un alt soldat din Givati a fost ucis ieri în Fâșia Gaza, potrivit autorităților.

În declarațiile făcute de așezarea Otniel și de Consiliul Regional Har Hevron, se spune că sublocotenentul Pedayah Mark a fost ucis luptându-se cu teroriștii Hamas.

Forțele de Apărare ale Israelului nu au autorizat încă publicarea numelui său, deoarece așteaptă, în general, ca toți membrii familiei să fie notificați.

Update 10:00 Egiptul deschide granița pentru cetățenii din Gaza. Anunțul făcut de Ministerul român al Afacerilor Externe.

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că s-a decis deschiderea în cursul zilei de miercuri a punctului de frontieră de la Rafah, dintre Fâșia Gaza și Republica Arabă Egipt.

Conform informațiilor din teren disponibile până la această oră, pentru început, va fi permis tranzitul frontierei pentru funcționarii organizațiilor internaționale, cazurile medicale și cetățenii din statele cu comunități reduse în Fâșia Gaza, anunță MAE.

Comunicatul MAE:

"În continuarea precizărilor Ministerului Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că autoritățile israeliene, împreună cu autoritățile egiptene, au informat în cursul nopții că, urmare a negocierilor internaționale complexe purtate în ultimele zile, s-a decis deschiderea în cursul zilei de astăzi a punctului de frontieră de la Rafah, dintre Fâșia Gaza și Republica Arabă Egipt.

Conform informațiilor din teren disponibile până la această oră, pentru început, va fi permis tranzitul frontierei pentru funcționarii organizațiilor internaționale, cazurile medicale și cetățenii din statele cu comunități reduse în Fâșia Gaza.

MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, rămâne în strânsă legătură cu autoritățile israeliene și egiptene pentru evacuarea cetățenilor români și a familiilor acestora. Autoritățile egiptene și cele israeliene au dat asigurări că punctul de frontieră va continua să fie deschis pentru evacuări și în următoarele zile.

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, activată încă de la debutul crizei și care acționează în regim de permanență, 24/7, menține coordonarea cu alte state  și organizații internaționale care întreprind demersuri similare pentru proprii cetățeni/funcționari. De asemenea, a fost trimisă, în regim de urgență, o a doua echipă consulară mobilă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE, în vederea consolidării capacității de sprijin consular.

MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, este implicat activ în dialogul cu autoritățile și este pregătit să  asigure condițiile necesare pentru evacuarea cât mai rapidă a cetățenilor români din Fâșia Gaza care au solicitat acest lucru pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah", potrivit comunicatului MAE.

Update 09:50 Aproximativ 80 de ambulanțe din Egipt au sosit miercuri dimineață la granița Rafah cu Gaza pentru a primi pacienți palestinieni răniți, a declarat pentru CNN un oficial egiptean de frontieră la punctul de trecere.

Pacienții vor fi primii palestinieni cunoscuți cărora li se va permite să iasă din Gaza de la începutul războiului, în urmă cu mai bine de trei săptămâni, dacă vor trece în Egipt.

Anterior, un oficial egiptean de frontieră a declarat pentru CNN că punctul de trecere urma să fie deschis pentru a permite ca 81 de palestinieni răniți din Gaza să primească tratament în spitalele egiptene.

Directorul spitalului Al Shifa din Gaza, Dr. Mohammed Abu Silmiyeh, a declarat pentru CNN că majoritatea pacienților au nevoie de intervenții chirurgicale în săli de operație, o procedură care nu este disponibilă în prezent în enclavă.

Update 09:00 Lupte grele în Gaza. Israelienii confirmă că au pierdut 11 militari.

Armata israeliană anunță că în ultimele 24 de ore au fost lupte grele cu militanții Hamas și confirmă faptul că 11 militari din Israel au fost uciși în Gaza, potrivit Sky News.

IDF anunță că 11 militari israelieni au fost uciși în luptele de marți în interiorul Fâșiei Gaza. De asemenea, în ultimele 24 de ore, armata a lovit centrele de comandă și celulele Hamas.

IDF susține că în zona Jabaliya din nordul Fâșiei Gaza, mai mulți luptători Hamas s-au baricadat într-o clădire cu mai multe etaje situată în apropierea unei școli, a unui centru medical și a birourilor guvernamentale. Se pare că trupele israeliene au solicitat un atac aerian asupra țintei.

IDF mai susține că de la începutul războiului a lovit 11.000 de ținte care aparțineau militanților din Fâșia Gaza.

Update 08:30 Bolivia rupe legăturile diplomatice cu Israelul din cauza războiului din Gaza.

Bolivia a întrerupt relațiile diplomatice cu Israelul din cauza acțiunilor militare din Gaza pe care le numește „agresive și disproporționate”, potrivit BBC.

Ministrul adjunct de externe Freddy Mamani a declarat că Bolivia a cerut o încetare a focului pentru a furniza ajutor Fâșiei Gaza.

Mamani a spus că guvernul a luat decizia pentru "a condamna ofensiva militară israeliană agresivă și disproporționată care are loc în Fâșia Gaza”.

El a cerut o încetare a focului și a spus că țara sa cere încetarea blocadei Israelului, care împiedică "intrarea alimentelor, apei și a altor elemente esențiale pentru viață”.

Bolivia a restabilit relațiile diplomatice cu Israelul în 2019. Anterior, a rupt relațiile cu țara în 2009 sub președintele Evo Morales, tot pentru a protesta față de acțiunilor Israelului în Gaza.

Bolivia este prima țară din America Latină care a tăiat legăturile cu Israelul în urma războiului.

Anterior, președinții Columbiei și Braziliei au criticat acțiunile Israelului în Gaza. Președintele columbian Gustavo Petro a cerut ambasadorului Israelului să părăsească țara, dar apoi și-a retras afirmația

Președintele Braziliei Luiz Inácio Lula da Silva a cerut încetarea focului. "Asistăm, pentru prima dată, la un război în care majoritatea celor uciși sunt copii... Opriți-vă! Pentru dragostea lui Dumnezeu, opriți-vă!", a transmis Lula pe rețelele de socializare.

Update 08:10 Comunicațiile au fost, din nou întrerupte în Gaza.

Serviciile de internet și comunicațiile au fost din nou întrerupte miercuri în Gaza, au anunțat două companii de telecomunicații, scrie CNN.

Comunicațiile au fost afectate în mod repetat în Gaza, grupurile independente de monitorizare a internetului declarând pentru CNN că recentele perturbări au fost cele mai grave de când a început războiul dintre Israel și Hamas, la 7 octombrie.

Într-o declarație făcută miercuri pe X, Palestine Telecommunications (Paltel) a transmis că a existat "o întrerupere completă a tuturor comunicațiilor și serviciilor de internet cu Fâșia Gaza, din cauza faptului că rutele internaționale care au fost reconectate anterior au fost din nou tăiate”.

Compania de telecomunicații Jawwal a declarat, de asemenea, că serviciul său de telefonie mobilă a fost întrerupt, potrivit unui anunț pe Facebook.

Distrugerea conexiunilor telefonice și de internet a aruncat Gaza, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un vid informațional.

Atunci, cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza se aflau deja în întuneric, după ce cea mai mare parte a energiei electrice a fost întreruptă, iar combustibilul pentru generatoare s-a epuizat.

Update 00:00 Purtătorul de cuvânt al ramurii militare a Hamas a afirmat, marţi, că mişcarea palestiniană va elibera "în următoarele zile" ostatici străini, dintre cei pe care aceasta îi ţine în Gaza de la declanşarea atacului său din 7 octombrie, informează AFP.

"Am informat intermediarii că vom elibera un anumit număr de cetăţeni străini în următoarele zile", a declarat Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al ramurii armate a mişcării palestiniene, într-o înregistrare video difuzată de canale media ale Hamas.

În acelaşi timp, ramura militară a Hamas a avertizat Israelul că Fâşia Gaza va deveni "un cimitir şi o mlaştină" pentru soldaţii israelieni şi a susţinut că îi va provoca prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu o înfrângere "ce va suna sfârşitul carierei sale politice".

"Gaza va fi un cimitir şi o mlaştină pentru inamic, pentru soldaţii săi şi conducerea sa politică şi militară", a afirmat Abu Obeida, adăugând că "înfrângerea umilitoare ce îi va fi provocată lui Netanyahu va suna sfârşitul carierei sale politice", potrivit Agerpres.

Război în Israel, 31 octombrie 2023 | Ministrul Apărării din Israel vorbește despre invazia din Gaza: "Prețul plătit în ultima zi a fost foarte mare, dar suntem hotărâți să câștigăm!"

Război în Israel, 30 octombrie 2023 | Premierul Benjamin Netanyahu: "Acesta este un timp pentru război"

Război în Israel, 29 octombrie 2023 | Tancurile israeliene intră adânc în Gaza: 450 de ţinte distruse într-o zi

Război în Israel, 28 octombrie 2023 | Israel îşi retrage personalul diplomatic din Turcia, după declaraţiile lui Erdogan

Război în Israel, 27 octombrie 2023 | Tancurile israeliene au trecut de gardul de frontieră în nordul Fâşiei Gaza

×
Subiecte în articol: Război în Israel
Cod portocaliu și galben de vijelii. 9 județe sunt vizate
x close