Antena 3 CNN România la vot România la vot. Candidata cu o voință de neoprit

România la vot. Candidata cu o voință de neoprit

Diana Dragotescu
1 minut de citit Publicat la 21:30 18 Aug 2020 Modificat la 21:30 18 Aug 2020
o_1eg160fvm181c3vtiobff15mbb.jpg
Sursa foto: Antena 3

Tânăra candidată umanistă promite să schimbe vieţile persoanelor cu dizabilităţi. Ea face echipă cu Petru Mărginean, candidatul PPU-SL pentru postul de primar al Devei.

Anca Maria, un exemplu de ambiție și tenacitate

Anca Maria, candidata Partidului Puterii Umaniste-Social Liberal pentru un post de consilier local al oraşului Deva, este un exemplu de ambiţie şi tenacitate. Se deplasează doar cu ajutorul unui scaun cu rotile, însă a fost în ultimii ani o prezenţă activă în viaţa comunităţii. Scopul ei este îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a persoanelor cu dizabilităţi.

S-a decis să intre în politică şi să candideze, după ce actualul primar, PNL-istul Florin Oancea, ar fi promis că îi va ajuta pe cei cu dizabilităţi, dar nu s-a ţinut de cuvânt: „A fost la noi la sediu, la persoanele cu handicap, în decembrie, înainte de Crăciun şi i-am dat o listă. Ne-a dat o doamnă căreia să-i spunem problemele noastre. Şi i le-am dat şi nu s-a rezolvat nimic. Nu ne-a băgat nimeni în seamă”, a povestit candidata Anca Maria. 

Dezamăgită de promisiunile actualului primar, Anca s-a înscris în PPU-SL şi vrea să lupte în consilul local din Deva pentru persoanele cu dizabilităţi: „În primul rând accesibilitatea, mersul pe borduri, accesul în unităţile principale, nu avem acces la asistenţă socială, tot timpul trebuie să-i chemăm jos. Dacă aţi vedea câte rampe nu sunt adaptate nevoilor noastre, mijloace de transport. Ne-ar trebui un taxi pentru persoanele cu handicap, care este în Bucureşti, Timişoara, la noi nu există”, a mai spus candidata. 

În România sunt peste 800.000 de persoane cu dizabilități

Anca este prima femeie în scaun cu rotile din Hunedoara, care intră în competiţia pentru alegerile locale. Ea va face echipă cu Petru Mărginean, candidatul PPU-SL pentru postul de primar al Devei.

„Mi-am dorit eu acest lucru, să facă parte pe lista de consilieri locali, pentru că este o voce, este o curajoasă. Are demnitate, onoare şi curaj, ceea ce este sloganul nostru şi vrea să se implice în viaţa comunităţii”, a declarat Petru Mărginean. 

Petru Mărginean a mai fost primar al Devei în perioada 2012 – 2016.

„Sunt convins că va fi viitorul consilier local al Partidului Puterii Umaniste-Social Liberal şi acel spirit pe care îl are va fi transmis şi primăriei, şi consilierilor locali, şi în primul rând devenilor”, a mai spus candidatul PPU-SL pentru postul de primar al Devei.

România la vot. Candidata cu o voință de neoprit

 

×
Etichete: România la vot deva
x close