
Fostul campion mondial de Formula 1 Kimi Raikkonen s-a accidentat la mână în urma unui accident suferit la o cursă cu snowmobilul, dar echipa sa, Lotus, a spus că finlandezul nu este rănit grav.
În vârstă de 32 de ani, Raikkonen revine în Formula 1 în 2012 pentru Lotus, după două sezoane petrecute în Campionatul Mondial de Raliuri.
Echipa sa, care a concurat sub numele Renault în 2011, a anunţat pe Twitter: "Kimi este bine. Nu există niciun motiv să fiţi îngrijoraţi, are doar o încheietură lovită. Îşi va mai face un control, dar nu e nimic serios".
Revenirea lui Raikkonen în Formula 1 a fost anunţată în urmă cu două săptămâni şi subliniază ambiţiile formaţiei Lotus.