Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Britanicul Cavendish câştigă etapa a zecea în Turul Franţei şi le strică sărbătoarea gazdelor

Britanicul Cavendish câştigă etapa a zecea în Turul Franţei şi le strică sărbătoarea gazdelor

Britanicul Cavendish câştigă etapa a zecea în Turul Franţei şi le strică sărbătoarea gazdelor
14 Iul 2009   •   19:38

Mark Cavendish a avut un final perfect de cursă în etapa a zecea a Turului Franţei, reuşind să îl învingă pe rivalul Thor Hushovd la limită şi să obţină a treia victorie de etapă în Marea Buclă. Rutierul de la Colombia a atacat în ultimii 400 de metri şi a reuşit să reziste atacului deţinătorului tricoului verde, Hushovd.

Liderul clasamentului general, Rinaldo Nocentini din Italia, şi-a păstrat tricoul galben, nefiind nicio modificare majoră la vârf. Favoriţii pentru victoria finală, Alberto Contador şi Lance Armstrong, par să amâne marea luptă pentru etapele din Alpi, care încep în acest weekend.

Etapa de 194.5 kilometri dintre Limoges şi Issoudun a fost umbrită de un protest al rutierilor împotriva deciziei de interzicere a radiocomunicaţiilor între echipe şi ciclişti. 14 din cele 20 de echipe care iau parte la Turul Franţei din 2009 au protestat împotriva deciziei organizatorilor, care va fi impusă şi în etapa de vineri de la Vittel la Colmars. Echipele au căzut de acord ca pentru primii 140 de kilometri ai etapei să meargă încet, astfel că acţiunea a lipsit în mare parte a cursei, excepţie făcând doar patru evadaţi: Benoit Vaugrenard, Mikhail Ignatiev, Thierry Hupond şi Samuel Dumoulin.

Cvartetul nu s-a distanţat nici el la mai mult de 90 de secunde, iar cu 50 de kilometri înainte de finiş cursa a început. Grupul evadaţilor a fost prins în cele din urmă cu 2 kilometri înainte de final, când britanicul Cavendish a fost ajutat să câştige etapa de Ziua Naţională a Franţei. Norvegianul Hushovd păstrează totuşi tricoul verde, al sprinterilor, dar rutierul de 24 de ani de la Colombia s-a apropiat la doar şase puncte de el.

Clasamentul etapei:
1. Mark Cavendish - 4 ore, 46 minute şi 43 secunde
2. Thor Husovd ''
3. Tyler Farrar ''
4. Leonardo Duque ''
5. Jose Joaquin Rojas ''

Clasamentul general (tricoul galben):
1. Rinaldo Nocentini - 39 ore, 11 minute şi 4 secunde
2. Alberto Contador + 6 secunde
3. Lance Armstrong + 8 secunde
4. Andreas Kloden + 54 secunde
5. Levi Leipheimer + 54 secunde

Clasamentul sprinterilor (tricoul verde):
1. Thor Hushovd - 147 puncte
2. Mark Cavendish - 141p
3. Jose Joaquin Rojas - 97p
4. Gerald Ciolek - 81p
5. Tyler Farrar - 80p

Clasamentul căţărătorilor (tricoul alb cu buline roşii):
1. Egoi Martinez - 78 puncte
2. Cristophe Kern - 59p
3. Franco Pellizotti - 55p
4. Brice Feillu - 49p
5. Pierrick Fedrigo - 49p

Clasamentul tinerilor (tricoul alb):
1. Tony Martin - 39 ore, 12 minute şi 4 secunde
2. Andy Schleck + 49 secunde
3. Vincenzo Nibali + 54 secunde
4. Roman Kreuziger + 1 minut şi 40 secunde
5. Brice Feillu + 3 minute şi 26 secunde

Clasamentul echipelor:
1. Ag2R - La Mondiale - 115 ore, 59 minute şi 24 secunde
2. Astana + 3 secunde
3. Colombia HTC + 4 minute şi 45 secunde
4. Milram + 5 minute şi 20 secunde
5. Saxo Bank + 5 minute şi 24 secunde

Antena3.ro

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close