Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Lucian Bute: Cei care au vorbit despre mine se vor gândi de două ori înainte de a accepta să mă înfrunte

Lucian Bute: Cei care au vorbit despre mine se vor gândi de două ori înainte de a accepta să mă înfrunte

Lucian Bute: Cei care au vorbit despre mine se vor gândi de două ori înainte de a accepta să mă înfrunte
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    11 Noi 2011   •   13:59

Lucian Bute a revenit în România, după ce a reuşit să-şi păstreze pentru a noua oară centura de campion mondial IBF în urma victoriei la puncte din meciul cu Glen Johnson.

 
A fost obiectivul meu să-mi păstrez centura. Nu a fost deloc un meci uşor. Ştiu că mulţi se aşteptau să câştig prin KO, aşa cum am tot făcut-o în ultima vreme, dar am luptat cu un boxer experimentat şi un bun încasator. Ştiam că va fi o luptă lungă şi că va fi foarte greu să-l înving prin KO, aşa că planul meu a fost să-mi dozez energia”, a declarat Bute, imediat după sosirea în ţară.
 
Campionul român consideră că victoria obţinută în weekend-ul trecut este extrem de importantă, mai ales din punct de vedere al imaginii: „Deşi l-au mai învins şi alţii, eu sunt singurul care a făcut-o atât de clar la diferenţa de puncte. Pentru mine, a fost un pas foarte important şi toată presa din America a vorbit frumos despre meciul meu şi despre performanţa mea”.
 
Bute nu a ratat ocazia de trimite câteva săgeţi în direcţia celor care l-au atacat şi care au dat declaraţii provocatoare despre boxerul român.
 
Am tras un semnal de alarmă pentru ceilalţi pugilişti, care vor să mă înfrunte şi care au tot vorbit despre mine, că sunt supraapreciat şi că nu am valoare. Ştiţi şi voi la cine mă refer. Cred că de acum se vor gândi de două ori înainte de a accepta să se bată cu mine”, a încheiat Bute.
 

×
Subiecte în articol: Lucian Bute conferinta de presa
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close