Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Lucian Bute şi-ar putea pierde titlul mondial din cauza Guvernului Boc (VIDEO)

Lucian Bute şi-ar putea pierde titlul mondial din cauza Guvernului Boc (VIDEO)

Lucian Bute şi-ar putea pierde titlul mondial din cauza Guvernului Boc (VIDEO)
19 Mai 2010   •   15:14

După ce IBF i-a impus lui Lucian Bute să dispute următorul meci pentru apărarea centurii la categorie supermijlocie cu americanul Jesse Brinkley, singura necunoscută a pugilistului a rămas arena pe care va boxa.

Bute a dorit ca acest meci să se dispute în România, iar premierul Emil Boc chiar a declarat în mai multe rânduri la TV că va face toate eforturile pentru ca meciul să fie organizat la Bucureşti. Totuşi, de când cu măsurile de austeritate anunţate de Guvern, Boc s-a făcut mic şi nevăzut. Premierul nu a semnat încă documentul de disponibilizare a fondurilor pentru partida de la Bucureşti, aproximativ 4 milioane de euro, astfel că titlul mondial al lui Bute este în pericol.

?Interbox şi-a dat acceptul ca eu să boxez acasă, Brinkley vrea să vină în România, HBO e dispus să transmită meciul, dar noi nu avem nimic concret", a declarat Lucian Bute, citat de Adevărul.

"Noi am bătut palma ca acest meci să fie organizat în Bucureşti, motiv pentru care ei nu au mai făcut nici un demers pentru a organiza această întâlnire în Canada sau în altă parte. Este imposibil să anunţăm acum schimbarea locului de desfăşurare. Dacă meciul nu va fi la Bucureşti, Lucian Bute va pierde centura de campion mondial", a declarat şi Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box, pentru Libertatea.



În condiţii normale, întâlnirea dintre Bute şi Brinkley ar trebui să se dispute în data de 25 iulie, cel mai probabil pe stadionul Cotroceni din Bucureşti. ?Nu ştiu ce va fi. Eu vreau să boxez în România, dar nu pot să o fac de capul meu. Sper măcar să ştiu concret care e situaţia. Deja sunt puţin în întârziere cu pregătirea, pentru că nu ştiu unde voi boxa şi ce program să îmi fac", a încheiat Bute.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Lucian Bute Emil Boc
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close