Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Petacchi obţine la sprint o victorie dramatică în prima etapă a Turului Franţei

Petacchi obţine la sprint o victorie dramatică în prima etapă a Turului Franţei

Petacchi obţine la sprint o victorie dramatică în prima etapă a Turului Franţei
05 Iul 2010   •   10:54

Italianul Alessandri Petacchi a câştigat prima etapă a Turului Franţei la sprint, după un final haotic presărat cu căzături.

Mark Cavendish nu a putut să atace pe finalul etapei după ce a fost implicat într-un prim incident, cu puţin timp înainte de un mare carambol cu 500 de metri înainte de final. Colegul lui, Mark Renshaw a terminat pe locul doi, în faţa rivalului lui Cavendish la tricoul verde, norvegianul Thor Hushovd. Elveţianul Fabian Cancellara şi-a păstrat tricoul galben obţinut în urma prologului de sâmbătă, de la Rotterdam. "Aşa e în viaţă, nu?", a spus Cavendish la finalul cursei.

Veteranul Petacchi, care a cucerit a cincea etapă din carieră în Turul Franţei, prima din 2003, a declarat: "Nu sunt sigur că Mark ar fi reuşit să mă învingă azi dacă ar fi fost acolo, pentru că am făcut un sprint foarte bun".

Prima etapă din Turul Franţei a început în acest an în faimosul oraş-port Rotterdam şi s-a încheiat în Belgia, la Bruxelles. Cu 15 kilometri înainte de final, câteva echipe s-au luptat pentru controlul plutonului, Lampre, Cervelo, Garmin şi HTC-Columbia căutând să îşi poziţioneze cât mai bine sprinterii înaintea celor câteva viraje ce aveau să fie decisive în stabilirea ierarhiei finale.

Bert Grabsch de la HTC a ieşit larg dintr-o curbă, înainte ca un viraj strâns să îl determine pe Cavendish să alunece şi să îl scoată şi pe Oscar Freire din lupta pentru victoria de etapă. În timp ce rutierii încercau să se reorganizeze pe ultima linie dreaptă, o altă prăbuşire a avut loc în mijlocul rutierilor, lăsând doar un grup de 30 de cilcişti să atace sprintul de final, printre care şi Hushovd, Farrar şi Petacchi. O nouă căzătură pe ultimii metri l-a scos şi pe Farrar din cursă, precum şi pe Lloyd Mondory de la AG2R-La Mondiale, care gesticula nervos. Petacchi a reuşit să rămână în frunte şi a câştigat în faţa lui Renshaw şi Hushovd.

Accidentele au avut loc în ultimii trei kilometri, astfel că rutierii implicaţi au primit acelaşi timp ca învingătorul de etapă. Astfel, Cancellara - care a fost prins de asemenea în cea mai mare căzătură înainte de finiş - şi-a păstrat tricoul galben cu un avans de 10 secunde în faţa lui Martin şi 20 în faţa lui David Millar.

Rezultatul primei etape:
1. Alessandro Petacchi (Ita/Lampre) 5 ore, 9 minute, 38 secunde
2. Mark Renshaw (Aus/HTC-Columbia) acelaşi timp
3. Thor Hushovd (Nor/Cervelo) acelaşi timp
4. Robbie McEwen (Aus/Katusha) acelaşi timp
5. Matthieu Ladagnous (Fra/FDJ) acelaşi timp

Clasamentul general:
1. Fabian Cancellara (Swi/Saxo Bank) 5 ore, 19 minute, 38 secunde
2. Tony Martin (Ger/HTC-Columbia) +10 secunde
3. David Millar (GB/Garmin) +20"
4. Lance Armstrong (USA/Radioshack) +22"
5. Geraint Thomas (GB/Team Sky) +23"
6. Alberto Contador (Spa/Astana) + 27"

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Turul Frantei
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close