Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Poloiştii români au obţinut a doua victorie la CM de la Roma, după 6-5 cu Italia

Poloiştii români au obţinut a doua victorie la CM de la Roma, după 6-5 cu Italia

Poloiştii români au obţinut a doua victorie la CM de la Roma, după 6-5 cu Italia
23 Iul 2009   •   12:22

Echipa naţională de polo a României a învins, miercuri, la Campionatul Mondial de nataţie de la Roma, reprezentativa Italiei, scor 6-5 (1-2, 2-1, 1-2, 2-0), în cel de-al doilea meci contând pentru grupa D.

Echipa antrenată de Istvan Kovacs, al cărei obiectiv este clasarea în primele opt locuri, a fost condusă aproape tot meciul de gazde, dar în ultima repriză tricolorii au reuşit să egaleze din nou şi să treacă în premieră în avantaj pe tabela de marcaj, prin golul lui Edi Andrei, care a adus victoria, cu 6-5.

Au marcat Kadar (5), Negran (12), Diaconu (15, 27), Matei (21), Andrei (30), respectiv, Mistrangelo (2), Figari (8), Giorgetti (11), Mangiante (19), Gallo (23).

România, care învinsese Macedonia în primul joc, cu 6-4, va mai juca cu SUA, pe 24 iulie, de la ora 13:10, într-un meci care va stabili câştigătoarea grupei D. Prima clasată din fiecare din cele patru grupe obţine calificarea directă în sferturile de finală ale CM de la Roma, în timp ce echipele de pe locurile 2-3 vor juca baraj, încrucişat (echipele din grupa A cu cele din grupa B, grupa C cu grupa D), pentru un loc în primele opt echipe ale lumii.

Alte rezultate înregistrate miercuri:

Grupa A: Ungaria - Germania 7-7, Canada - Africa de Sud 12-1;

Grupa B: Croaţia - Muntenegru 11-5, Brazilia - China 5-9;

Grupa C: Serbia - Kazahstan 20-3, Spania - Australia 13-10;

Grupa D: SUA - Macedonia 13-6.

Antena3.ro

×
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close