Antena 3 CNN Sport Alte sporturi România A PIERDUT meciul împotriva Georgiei, din ultima etapă a Cupei Europene a Naţiunilor

România A PIERDUT meciul împotriva Georgiei, din ultima etapă a Cupei Europene a Naţiunilor

România A PIERDUT meciul împotriva Georgiei, din ultima etapă a Cupei Europene a Naţiunilor
Sursa foto: Foto: Agerpres
15 Mar 2014   •   17:51
Reprezentativa de rugby a României a fost învinsă, sâmbătă, la Tbilisi, cu scorul de 22-9 (16-9), de naţionala Georgiei, în ultima etapă a ediţiei 2014 a Cupei Europene a Naţiunilor, şi a încheiat competiţia pe locul 2.
Georgia, care a obţinut şi cupa Antim Ivireanu, trofeu ce revine câştigătoarei confruntărilor dintre reprezentativele celor două ţări, a punctat prin Zirakashvili - un eseu, Kvirikashvili - o transformare, patru lovituri de pedeapsă şi Malaguradze - o lovitură de pedeapsă.
Punctele României au fost reuşite de Vlaicu (trei lovituri de pedeapsă).
Pentru echipa României au evoluat: 15. Cătălin Fercu (RCM UV Timişoara), 14. Mădălin Lemnaru (RCM UV Timişoara), 13. Csaba Gal (Baia Mare), 12. Robert Dascălu (Steaua), 11. Ionuţ Dumitru (Steaua), 10. Florin Vlaicu (Farul Constanţa), 9. Valentin Calafeteanu (RCM UV Timişoara), 1. Mihăiţă Lazăr (Castres), 2. Andrei Rădoi (Ealing Trailfinders), 3. Paulică Ion (Perpignan), 4. Marius Sîrbe (Tarbes), 5. Valentin Popârlan (RCM UV Timişoara), 6. Viorel Lucaci (Steaua), 7. Mihai Macovei (St Nazaire), 8. Stelian Burcea (RCM UV Timişoara). Rezerve au fost: 16. Eugen Căpăţână (RCM UV Timişoara), 17. Andrei Ursache (Carcassonne), 18. Horaţiu Pungea (Scarlets), 19. Cristian Munteanu (USRP), 20. Vlad Nistor (Castres), 21. Dorin Manole (Orthez), 22. Florin Surugiu (CSM Bucuresti), 23. Cristian Diniş (Baia Mare).
România va juca la Cupa Mondială din 2015 în grupa D, în compania Franţei, Italiei, Irlandei şi Canadei. Meciurile României din Grupa D ar avea loc pe Stadionul Olimpic din Londra cu Franţa (23 septembrie), pe Wembley cu Irlanda (27 septembrie), la Leicester contra Canadei (6 octombrie) şi la Exeter cu Italia (11 octombrie).
 

×
Subiecte în articol: Georgia România puncte
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close