Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Rudel Obreja: Bute va boxa contra lui Froch la 26 mai la Nottingham. Actele au fost semnate

Rudel Obreja: Bute va boxa contra lui Froch la 26 mai la Nottingham. Actele au fost semnate

Rudel Obreja: Bute va boxa contra lui Froch la 26 mai la Nottingham. Actele au fost semnate
Sursa foto: Foto: Intact Images
01 Mar 2012   •   20:03

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat că boxerul Lucian Bute îşi va pune în joc centura IBF la 26 mai, la Nottingham, în faţa britanicului Carl Froch, informează Mediafax. Obreja a precizat că actele necesare au fost semnate în cursul serii de joi.
   
"S-a semnat contractul. Lucian îl va întâlni pe Froch la 26 mai", a spus Obreja.
   
Capital FM Arena, unde va avea loc gala, are o capacitate de 7.500 de locuri.
   
Potrivit sportinglife.com, managerul pugilistului britanic, Eddie Hearn, consideră că va fi unul dintre cele mai importante meciuri pe care Marea Britanie le găzduieşte.

"Suntem încântaţi că ne-am înţeles asupra condiţiilor şi cred că acesta va fi unul dintre cele mai importante evenimente din boxul britanic pentru mulţi ani de acum înainte. Îi respect pe Lucian şi echipa sa pentru că au acceptat să vină acasă la Carl, dar sunt convins că Froch va deveni campion mondial", a spus Hearn.
   
La rândul său, preşedintele InterBox, Jean Bedard, a afirmat că gruparea canadiană a făcut mai multe concesii pentru ca meciul să aibă loc.

"Am fost insistenţi, dar am făcut câteva concesii, pentru că Lucian, fanii şi partenerii noştri îşi doreau acest meci. De asemenea, sunt convins că Lucian îi va reduce la tăcere pe critici. Lucian a dat dovadă de mult curaj acceptând să evolueze pe teritoriul adversarului", a subliniat Bedard.
   
Antrenorul pugilistului român, Stephan Larouche, dă asigurări că Bute va fi în formă maximă la meci.

"Lucian a mai luptat deja în afara Canadei. E o provocare excelentă pentru el, iar la 26 mai Lucian va fi la cel mai înalt nivel, aşa cum a fost dintotdeauna. Stilul de luptă al acestor doi boxeri incredibili va face ca meciul să fie exploziv şi sunt sigur că fanii nu vor vrea să piardă această partidă", a completat Larouche.
   

×
Subiecte în articol: Lucian Bute Carl Froch box rudel obreja IBF
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close