Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Turul Franţei. Cavendish obţine o nouă victorie, de această dată istorică

Turul Franţei. Cavendish obţine o nouă victorie, de această dată istorică

Turul Franţei. Cavendish obţine o nouă victorie, de această dată istorică
07 Iul 2009   •   02:02


Mark Cavendish a scris o pagină de istorie după ce a câştigat etapa a treia a Turului Franţei 2009, de 196.5 kilometri, între Marseille şi La Grande Motte. Rutierul de 24 de ani a devenit primul britanic care a păstrat tricoul verde pentru două zile consecutive, după ce a obţinut a doua victorie de etapă la acest Tur şi a şasea în total.

Cavendish l-a întrecut pe Thor Hushovd la sprintul final, purtat de un grup de 27 de rutieri, printre care s-au aflat şi Lance Armstrong sau Fabian Cancellara. Primul a urcat cu această ocazie pe locul trei în clasamentul general, în timp ce Cancellara şi-a păstrat tricoul galben.

Plutonul a părut dezinteresat de evadarea a patru rutieri: Maxime Bouet, Samuel Demoulin, Ruben Perez Moreno şi Koen de Koert, imediat după începutul etapei. Cvartetul a condus cursa până la 30 de kilometri înainte de finiş, când echipa lui Cavendish, Columbia, care a condus urmărirea, a atacat decisiv.

Toată echipa Columbia a evadat şi, în timp ce Armstrong şi Cancellara au rămas în frunte, alţi pretendenţi la tricoul galben, precum Cadel Evans şi Alberto Contador, nu au reuşit să ţină pasul. Celelalte echipe au lăsat impresia că îşi conservă energia pentru contratimpul pe echipe de marţi. ?Toată lumea îşi face griji pentru etapa de marţi, noi am fost singura echipă care am avut curajul să atacăm azi?, a spus Cavendish.

Rezultatele etapei a treia:
1. Mark Cavendish (GB/Team Columbia) 5 ore 1 minut 24 secunde
2. Thor Hushovd (Nor/Cervelo) +0
3. Cyril Lemoine (Fra/Skil-Shimano) "
4. Samuel Dumoulin (Fra/Cofidis) "
5. Jerome Pineau (France/Quick Step) "
6. Fabian Cancellara (Swi/Saxo Bank) "
7. Fabian Wegmann (Ger/Milram) "
8. Fumiyuki Beppu (Jpn/Skil-Shimano) "
9. Maxime Bouet (Fra/Agritubel) "
10. Linus Gerdemann (Ger/Milram) "

Clasamentul general

1. Fabian Cancellara (Swi/Saxobank) 9 ore 50 minute 58 secunde
2. Tony Martin (Ger/Columbia) +33 sec
3. Lance Armstrong (USA/Astana) +40 sec
4. Alberto Contador (Spa/Astana) + 59 sec
5. Bradley Wiggins (GB/Garmin) +1 minut
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: mark cavendish Turul Frantei
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close