Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Vitali Buţ a câştigat etapa a 4-a din Turul României şi şi-a consolodat primul loc la general. Accidentare gravă pentru Andrei Nechita

Vitali Buţ a câştigat etapa a 4-a din Turul României şi şi-a consolodat primul loc la general. Accidentare gravă pentru Andrei Nechita

Vitali Buţ a câştigat etapa a 4-a din Turul României şi şi-a consolodat primul loc la general. Accidentare gravă pentru Andrei Nechita
de M.T.    |    04 Iul 2013   •   19:33

Ucraineanul Vitali Buţ şi-a consolidat primul loc în clasamentul general al Turului României, reuşind să câştige la sprint etapa a 4-a, desfăşurată între Botoşani şi Vaslui, pe o distanţă de 189 km.

Rutierul echipei Kolss a fost urmat în clasament de germanul Eric Baumann (Univega) şi de Eduard Grosu, câştigătorul etapei precedente, care continuă să poarte tricoul tricolor, acordat celui mai bun român sub 23 de ani.

Datorită victoriei de joi, în urma căreia a primit 10 secunde de bonificaţie, Buţ s-a detaşat în fruntea clasamentului general, având acum un avans de 14 secunde în faţa compatrioţilor şi coechipierilor săi Andrii Hripta şi Mihailo Kononenko.

Etapa de joi a fost marcată de accidentarea gravă suferită de Andrei Nechita, liderul echipei României şi câştigătorul Turului în 2011.

Rutierul român a căzut şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

„Andrei Nechita are o comoţie cranio-cerebrală şi o contuzie a osului zigomat. Când am ajuns la locul căzăturii, pe coborârea de după căţărarea de la Copălău, era confuz, dar şi-a revenit destul de repede. Am decis să-l ducem la spital la Iaşi, la Sfântul Spiridon. Viaţa nu-i este pusă în pericol, dar s-a decis efectuarea unei tomografii computerizate, pentru că în astfel de situaţii există posibilitatea apariţiei unui hematom, fiind necesară depistarea rapidă a unei astfel de situaţii”, a declarat pentru Agerpres medicul de pe ambulanţa permanentă din caravană, dr. Jean Balotă.

Nechita se afla pe locul 27 în clasamentul general. la doar un minut în urma liderului.

Clasat pe locul 2 în etapa a 4-a, germanul Eric Baumann a primit tricoul alb, pentru cel mai combativ rutier, în timp ce conaţionalul său, Henner Rodel este lider în clasamentul tricoului roşu, al celor mai buni sprinteri.

Spaniolul Victor Delaparte continuă să conducă în ierarhia căţărătorilor (tricoul verde), iar Oleg Bedros în cea a rutierilor români (tricoul albastru).

Vineri este programată etapa a 5-a, pe traseul Vaslui-Bârlad-Tecuci-Galaţi, rutierii urmând să parcurgă 188 km.

×
Parteneri
Incendiu puternic în cartierul Aviației din București
x close