Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Louis Van Gaal, noul manager al lui Manchester United

Louis Van Gaal, noul manager al lui Manchester United

Louis Van Gaal, noul manager al lui Manchester United
de M.T.    |    19 Mai 2014   •   23:17

Selecţionerul Olandei, Louis Van Gaal, va fi noul manager al lui Manchester United, după Cupa Mondială din această vară.

Informaţia a fost confirmată de clubul care a cucerit 20 de titluri ale Angliei, tehnicianul olandez semnând un contract valabil pe trei ani.

Van Gaal, care va împlini 63 de ani pe 8 august, îl va înlocui pe legendarul galez Ryan Giggs, care a îndeplinit funcţia de manager intermar, după ce David Moyes a fost demis pe 22 aprilie, din cauza rezultatelor slabe.

Giggs a anunţat că renunţă la cariera de jucător şi va rămâne în staff-ul noului manager, ca antrenor secund.

„Să lucrez ca manager al lui Manchester United, cel mai mare club din lume, mă face să mă simt foarte mândru. Am antrenat pe Old Trafford înainte şi stiu că este o arenă incredibilă, cu fani pasionaţi şi cunoscători ai fotbalului. Clubul are ambiţii mari, eu am ambiţii mari. Sunt sigur că împreună vom face istorie”, a declarat Van Gaal pentru site-ul oficial al lui United.

Născut la Amsterdam, în 1951, Louis Van Gaal a avut o carieră modestă ca jucător, însă ca antrenor a câştigat trofee în Olanda, Spania şi Germania.

Cu Ajax, unde i-a urmat lui Leo Beenhakker, în 1991, a cucerit trei titluri ale Olandei, o Cupă a Olandei, o Cupă UEFA (1992) şi Liga Campionilor (1995).

În 1997 a trecut la FC Barcelona, alături de care a fost de două ori campion al Spaniei şi a câştigat o Cupă a Regelui, înainte de a reveni acasă. Mai întâi, ca selecţioner, o experienţă nereuşită, Olanda ratând calificarea la Cupa Mondială din 2002, apoi ca antrenor al lui AZ Alkmaar, echipă pe care a condus-o în 2009 la primul său titlu în Eredivie după o pauză de 28 de ani.

În 2009, a preluat-o pe Bayern Munchen, alături de care a cucerit în primul sezon titlul şi Cupa Germaniei, ratând o triplă o istorică după ce bavarezii au pierdut finala Ligii Campionilor în faţa Interului lui Jose Mourinho.

A urmat al doilea mandat la cârma naţionalei Olandei, pe care a calificat-o fără emoţii la Cupa Mondială din Brazilia, iar la finalul turneului final va încerca să o readucă în prim-plan pe Manchester United, după un sezon dezastruos, pe care "diavolii" l-au încheiat pe locul 7, ratând astfel participarea în cupele europene .

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close