Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Meciul zilei la Cupa Mondială: Italia - Costa Rica, confruntarea care poate trimite Anglia acasă

Meciul zilei la Cupa Mondială: Italia - Costa Rica, confruntarea care poate trimite Anglia acasă

Meciul zilei la Cupa Mondială: Italia - Costa Rica, confruntarea care poate trimite Anglia acasă
de M.T.    |    20 Iun 2014   •   17:26

Echipele câştigătoare în prima etapă din grupa D, Italia şi Costa Rica, se vor întâlni în această seară, de la ora 19, pe Arena Pernambuco din Recife, într-un meci al cărui rezultat poate aduce eliminarea Angliei de la Cupa Mondială.

Englezii au pierdut joi al doilea meci la turneul final din Brazilia, 1-2 cu Uruguay, iar o remiză sau o victorie a costaricanilor ar însemna eliminarea lor matematică.

După startul de vis împotriva uruguayenilor, Costa Rica visează să treacă pentru prima oară după 24 de ani de faza grupelor la Cupa Mondială. În 1990, naţionala micuţului stat din America Centrală reuşea să se califice în optimile de finală la turneul găzduit de Italia, clasându-se pe locul 2 într-o grupă cu Brazilia, Scoţia şi Suedia.

Elementul de legătură cu acea echipă este reprezentat de Celso Borges, al cărui tată, Alexandre Borges, a jucat pentru Costa Rica la Coppa del Mondo şi a oferit pasa decisivă pentru golul victoriei istorice obţinute în faţa Suediei, scor 2-1.

„Aveam doar doi ani atunci, e greu să-mi amintesc ceva. Dar am văzut imagini şi am realizat de-a lungul timpului cât de importantă a fost acea pasă, cât de important a fost acel gol şi sunt foarte mândru că tatăl meu a participat la un astfel de moment”, a spus Celso Borges, care evoluează chiar în Suedia, la AIK Solna.

Los Ticos speră să repete jocul bun din meciul cu Uruguay şi să continue tradiţia care spune că naţionala costaricană a marcat în fiecare din ultimele întâlniri cu adversari din Europa la Cupa Mondială. Forma excelentă arătată de Joel Campbell împotriva sud-americanilor şi slăbiciunile defensive ale squadrei azzurra, evidente în ciuda victoriei cu Anglia, oferă suficiente motive de optimism pentru echipa pregătită de Jorge Luis Pinto.

Cu toate acestea, Italia este una dintre favoritele care au confirmat până acum în Brazilia, iar elevii lui Cesare Prandelli sunt decişi să obţină a doua victorie consecutivă în startul turneului final, un lucru care s-a întâmplat ultima oară în 1990.

Andrea Pirlo şi Mario Balotelli au impresionat în partida cu Anglia şi sunt principalele pericole pentru neexperimentata apărare costaricană. Mai mult decât atât, italienii l-au recuperat pe căpitanul Gianluigi Buffon, absent în primul meci din cauza unei accidentări la gleznă, care va reveni mai mult ca sigur ca titular. De asemenea, tânărul Mattia De Sciglio s-a refăcut şi este aşteptat să evolueze din primul minut.

Cea mai mare grijă pentru selecţionerul azzurrilor, Cesare Prandelli, pare să fie căldura de la ora meciului, tehnicianul italian amintindu-şi că echipa sa a jucat anul trecut împotriva Japoniei tot la Recife şi a avut de suferit din cauza temperaturii ridicate şi a umidităţii.

De altfel, după meciul cu Anglia, Prandelli nu s-a ferit să critice FIFA pentru faptul că nu  a permis pauze de hidratare.

Celelalte partide programate vineri sunt cele din grupa E. De la ora 22, la Salvador, Franţa întâlneşte Elveţia, în timp ce, de la ora 1, la Curitiba, Honduras joacă împotriva Ecuadorului.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close